La începutul lunii noiembrie, Departamentul Învățământ Preprimar și Primar al F.S.L.I. România, împreună cu Asociația Alternative Pedagogice, organizează, la Băile Herculane, modulul al doilea al programului "Dimensiunile Învățării". Ce ne-a atras, însă, atenția la această acțiune a fost faptul că organizatorii sunt conștienți că problema nu va fi rezolvată în acest simpozion. "Dar dacă fiecare participant va aduce o povestioară de două, trei pagini din experiența sa, despre un copil, o clasă, o situație, o relație, un gest care l-au impresionat și emoționat profund, aceste povestioare vor constitui conținutul unei cărți care să atragă atenția politicienilor, cadrelor didactice și părinților", adaugă instit. Mihai Dima, vicepreședinte.
- Publicitate -