Cele câteva zeci de familii care, de ani buni, își duc traiul de fiecare zi în clădirile fostului CAP din Techirghiol, după ce au fost evacuate din casele naționalizate, au, de ceva vreme, speranța că în viitorul apropiat se vor muta în locuințele sociale. Și asta pentru că, așa cum anunța, în urmă cu o lună, primarul orașului Techirghiol, liberalul Adrian Stan, administrația locală face eforturi pentru implementarea unui proiect ce vizează construirea unor locuințe sociale pentru acești oameni.
- Publicitate -
Astfel, la finele săptămânii trecute, administrația publică locală a anunțat începerea lucrărilor de construcție a ansamblului de locuințe sociale pentru chiriașii evacuați, acesta fiind situat pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 15.
Executanții lucrărilor de construcție desemnați în urma licitației sunt S.C. MM Company 2000 S.R.L., în asociere cu S.C. Struc-tor Invest S.R.L. Cele două societăți comerciale se obligă, potrivit Contractului de execuție lucrări, să finalizeze construcția ansamblului de locuințe în termen de 36 de luni de la data semnării contractului. Valoarea totală a acestuia este de 4.007.817 lei, la care se adaugă TVA-ul de 761.485 de lei.
Urmând a ocupa o suprafață de teren de 3.925 metri pătrați, ansamblul de locuințe sociale pentru familiile evacuate din casele naționalizate va cuprinde trei tronsoane, fiecare fiind compus din 16 unități locative: zece unități de apartamente cu o cameră, în suprafață de 61,9 mp/apartament și șase unități de apar-tamente cu două camere, în suprafață de 80,79 mp/apartament. De remarcat este că aferent acestui ansamblu vor fi amenajate 38 de locuri de parcare, precum și un spațiu de joacă pentru copii.
În ceea ce privește costurile proiectului, ele vor fi suportate atât din bugetul alocat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, cât și de la bugetul local.
Așa cum informează administrația publică locală Techirghiol, până la data de 25 septembrie au fost realizate lucrările de pregătire a terenului pentru amplasamentul celor trei blocuri, a fost făcută săpătura la cota maximă de fundare pentru cele trei imobile sociale și, de asemenea, a avut loc "executarea unei perne generale de loess compactat, excavat din săpături cu grosimea de 1ml pe suprafața aferentă fundațiilor cu evazarea acesteia la 1,5 ml. față de marginea tălpilor fundațiilor".
În prezent, așa cum a admis, recent, și primarul Adrian Stan, condițiile în care locuiesc familiile evacuate sunt de subzistență, fapt pentru care aceste locuințe sociale reprezintă o prioritate a actualei administrații.