Pe 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții
Apostoli Petru și Pavel. Aceștia au contribuit la răspândirea cuvântului
evanghelic în multe părți ale lumii și sunt ocrotitorii Catedralei
arhiepiscopale din Constanța.
- Publicitate -
Astăzi, 27 iunie, la ora 16.00, IPS Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului, va întâmpina delegația mănăstirii Hadâmbu (din
Arhiepiscopia Iașilor), care va aduce spre cinstire icoana făcătoare de minuni
a Maicii Domnului, apoi va oficia slujba Acatistul Maicii Domnului.
Icoana Maicii Domnului a fost pictată de către preotul
Octavian Zmău în anul 1938 și este o reproducere a icoanei „Axion Estin” de la
mănăstirea Protaton din Sfântul Munte Athos, Grecia.
În perioada comunistă schitul a fost închis, iar icoana a
fost așezată într-o ladă. În anul 1990, după redeschiderea mănăstirii, icoana
Maicii Domnului a fost așezată în biserică și sunt consemnate multe minuni,
dintre care amintim: pe 6 ianuarie 1992, din ochii Maicii Domnului a început să
curgă mir; în anul 2003, un incendiu puternic a mistuit multe odoare, dar
icoana Maicii Domnului a rămas neatinsă de flăcări.
Joi, 29 iunie, la Catedrala arhiepiscopală din Constanța,
în ziua hramului,
- de la ora
6.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, împreună cu preoți și diaconi, va oficia
Taina Sfântului Maslu, urmată de o scurtă procesiune în Parcul catedralei;
- de la ora
8.15, va săvârși Sfânta Liturghie, apoi absolvenții Facultății de Teologie „Sf.
Ap. Andrei”, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, vor depune
jurământul de credință față de Biserică.
Sfântul Apostol Petru s-a născut în Galileea în anul 10
î.Hr. şi a primit la Botez numele de Simon. El este fratele Sfântului Apostol
Andrei, cel care a adus creştinismul în țara noastră. Îl urmează pe Mântuitorul
Iisus Hristos, devine apostol şi primeşte misiunea de a vesti tainele
împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin.
La rândul său, Sf. Apostol Pavel s-a născut în cetatea
Tars şi a primit numele de Saul. A studiat Vechiul Testament şi a devenit
apărător al Legii Vechi și aprig prigonitor al creştinilor. Participă chiar la
uciderea Arhidiaconului Ştefan, când păzeşte hainele ucigaşilor. Pe când mergea
la Damasc, pentru a-i prigoni pe creştini aude glasul lui Hristos care îl
întreabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”. După revelație se converteşte
la creştinism. Episcopul Damascului, Anania, l-a botezat pe la anul 34-35 d.
Hr. şi a primit numele Pavel. Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că
„este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos".
În ziua de 29 iunie a anului 67, ambii Apostoli au fost
martirizaţi la Roma, Sfântul Apostol Petru prin răstignire cu capul în jos, iar
Sfântul Apostol Pavel prin tăierea capului, din porunca împăratului Nero.