Duminică, 07 Iunie 2026

Icoană făcătoare de minuni, la Biserica "Sf. Haralambie", din Constanța

de Simona ANGHEL Luni, 23 Noiembrie 2015 594 < 1 min citire
Icoană făcătoare de minuni, la Biserica "Sf. Haralambie",  din Constanța
Cu prilejul marelui praznic al Intrării în Biserică a Maicii Domnului și la începutul Postului Nașterii Domnului, credincioșii constănțeni se pot închina la Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Secu, adusă în pelerinaj la biserica "Sf. Haralambie", aflată pe bulevardul Tomis nr. 301, în zona Boema.
Icoana va rămâne spre închinare până miercuri, 25 noiembrie. În această perioadă, de post și rugăciune, în fiecare seară, începând cu ora 17, preoții vor oficia Taina Sfântului Maslu și Acatistul Maicii Domnului.
Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Secu este acoperită cu argintul vechii icoane a Maicii Domnului Cipriota, donată așezământului monahal de către Domnitorul Vasile Lupu, în anul 1647, fiind considerată o icoană făcătoare de minuni.
Mânăstirea Secu este o vatră monahală de intensă trăire duhovnicească, a cărei vechime se ridică la aproape 500 de ani. 
Taguri
Articolul anterior Galerie foto. Cu ironie și amar, despre "Țara în care nu mai e nimic de furat"
Articolul următor Renumit teolog, celebrat la Adamclisi

Comentează știrea

ICOANE; MOA&#536;TE BAND SHOW
23 noiembrie 2015
Statul Ortodox (SO) ?

Republia Monahală de Tomis - metoc de Secu, Sihăstria sau Gheorghițeni ?

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei