În județul Constanța, cifra
de școlarizare pentru clasa a IX-a în anul școlar 2021-2022 are prevăzute 3.156
de locuri și, conform statisticii de după prima repartizare computerizată, au
fost repartizați 3.145 de candidați din cei 3.405 înscriși. Așadar, 260 de
candidați nu au fost repartizați.
- Publicitate -
De asemenea, în județul
Constanța au rămas disponibile 11 locuri. La specializarea Agricultură a
Liceului Teoretic Băneasa (șase locuri), respectiv la specializarea Mecanică a Liceului
„Regele Carol I” din Ostrov (cinci locuri).
A doua etapă de
repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru
candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care
nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022,
debutează pe 29 iulie 2021, cu afișarea situației locurilor rămase libere,
inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate
candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de
aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă.
În a doua etapă de
admitere, candidații rromi și candidații cu CES își păstrează prioritatea pe
locurile destinate fiecărei categorii, care au rămas libere după soluționarea
situațiilor speciale.
Pe 6 august 2021 va
avea loc repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a
candidaților din a doua etapă a admiterii.