În Biserica Ortodoxă,
martie este numită „Luna pentru Viață” deoarece se prăznuiește Buna Vestire,
considerată sărbătoarea femeii și a mamei creștine. În acest sens, sunt
organizate acțiuni pentru combaterea avortului, promovarea și susținerea
vieții.
- Publicitate -
În cadrul Arhiepiscopiei
Tomisului, Departamentul Social-Misionar organizează trei evenimente, după cum
urmează:
1. luni,
7 martie, lansarea Biroului de consiliere și informare „Sfinții Părinți Ioachim
și Ana” pentru femeia aflată în dificultate și risc de avort (criză de
sarcină), cu sediul la Așezământul „Vasiliada” al parohiei „Sfântul Vasile cel
Mare” din Constanța (str. Ion Neculce, nr. 2G).
Scopul biroului este
promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut, oprirea declinului
demografic, informarea privind riscurile și complicațiile majore ale avortului.
La nivelul eparhiei a fost creat un grup de specialiști voluntari (duhovnici,
psihologi și asistenți sociali) care vor prelua apelurile telefonice
(0731365614 sau 0772221186) ale mamelor aflate în dificultate și vor stabili
modalități de sprijinire a persoanelor care solicită ajutor. Biroul oferă:
servicii gratuite și confidențiale pentru depășirea crizei de sarcină,
consiliere psihologică și spirituală, orientare profesională, terapie și ajutor
material de urgență;
2. marți,
15 martie, în intervalul orar 7.30 - 13.30, se va desfășura o nouă campanie de
donarea de sânge organizată de către Centrul eparhial Tomis în parteneriat cu
ASCOR Constanța la sediul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța.
Arhiepiscopia Tomisului
îndeamnă clerul și credincioșii din eparhie să dea dovadă de solidaritate și
iubire creștinească și să participe la campania de donare de sânge pentru
susținerea bolnavilor români, cât și a celor răniți din Ucraina, căci orice zi
de amânare poate costa o viață. Persoana care dorește să doneze trebuie să fie
într-o stare bună (fizică, mentală) echilibrat, motivat de importanța gestului
donării de sânge;
3. sâmbătă,
19 martie, se va desfășura a XII-a ediție a „Marșului pentru Viață 2022:
Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață", acțiune
prin care se urmărește sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului
şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi a civilizaţiei umane.
Marșul pentru viață este apolitic.
Preoții și credincioșii din
municipiul Constanța sunt așteptați la ora 13.00, la Catedrala
arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. În jurul orei
14.00 se va pleca în marș pe următorul traseu: str. Mircea cel Bătrân,
Capitol, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (Capela militară),
Spitalul Județean Constanța, Poșta Mare, Arhiepiscopia Tomisului.