Conform unui anunț făcut de ministrul Educației, Sorin
Cîmpeanu, astăzi, 29 august 2022, s-a desfășurat şedinţa Comisiei de Dialog
Social a Ministerului Educației cu următoarea ordine de zi:
1) Proiect de Ordin privind organizarea și desfășurarea
evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar
2022-2023;
2) Proiect de Ordin
privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal
pentru anul şcolar 2022 – 2023;
3) Proiect de Ordin privind organizarea și desfășurarea
examenului național de bacalaureat – 2023;
4) Proiect de Ordin privind aprobarea Criteriilor
generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de
stat;
5) Proiect de Ordin privind organizarea, desfășurarea și
calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și în învățământul
dual de stat pentru anul școlar 2023-2024.
6) Diverse.
„În urma reuniunii Comisiei de Dialog Social, au fost
agreate, împreună cu partenerii de dialog social, următoarele măsuri ce vor fi
aplicate în anul școlar 2022-2023:
1. În acord cu partenerii de dialog social, a fost
eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu.
Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute
la evaluarea națională.
2. Având în vedere ca în anul școlar 2021-2022 nu au fost
perioade de întrerupere a scolii, în ipoteza in care nici in anul scolar
2022-2023 nu vor exista întreruperi, s-a decis, in acord cu partenerii de
dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul
pandemiei, atât pentru evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a,
cât și pentru examenul național de bacalaureat.
3. În premiera, elevilor de clasa a V-a li se vor acorda
atât burse sociale, cât și burse de studiu încă de la începutul anului școlar
2022-2023. Bursele sociale si de studiu se vor acorda în condițiile îndeplinirii
criteriilor pentru ambele categorii de burse (inclusiv criteriul privind
numărul maxim de 20 absențe, iar în cazul burselor de studiu - pe baza
calificativelor anuale și obținerii calificativulul anual Foarte Bine în clasa
a IV-a). Reamintim faptul că bugetul alocat burselor elevilor (1,032 miliarde
lei) a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei
pentru anul 2022”, se arată în mesajul transmis pe Facebook.