În scopul promovării, în rândul copiilor și
adolescenților, a obiceiurilor și tradițiilor din patrimoniul cultural local, reprezentanții
Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Secția Ansamblul
Folcloric Profesionist „Brâulețul” - Promovare Cultură Tradițională, au
efectuat, săptămâna aceasta, o nouă deplasare în cadrul seriei de activități
curente pe care le desfășoară la școlile din localitățile constănțene, cu
prilejul marilor sărbători din timpul anului.
- Publicitate -
De această dată, reprezentanții instituției de cultură au
ajuns, miercuri, 24 mai 2023, în localitatea Valu lui Traian unde, împreună cu
cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale nr.1, au derulat activitatea „Înălțarea
Domnului, Ispasul, Paştele Cailor”.
Ana - Laura Parfinov, referent de specialitate în cadrul
secției Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” - Promovare Cultură Tradițională
și coordonator al activității, le-a prezentat elevilor legendele şi superstițiile
de care se leagă denumirile populare ale sărbătorii Înălțării Domnului, oferind
detalii inedite cu privire la acestea.
„Prezentarea a fost structurată astfel încât să suscite
interesul elevilor și să îi determine să își dorească să afle mai multe detalii
pe marginea subiectului. Întrebările venite din partea lor au creat cadrul
propice unui dialog deschis și dinamic, contribuind astfel la consolidarea
cunoștințelor și a interesului față de cultura tradiţională românească", a
declarat Ana - Laura Parfinov, coordonator al activității.
Cultura tradițională reprezintă o resursă educațională cu
un potențial enorm, iar aceste acțiuni desfășurate, periodic, de către Centrul
Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, în școlile din localitățile
constănțene, reușesc să transmită înțelepciunea populară în rândurile tinerei generații,
care redescoperă cu mult interes vechile datini și tradiții dobrogene.