Îngrijorat pentru colegii din anii terminali, Consiliul Național al Elevilor intervine la premier

de Simona ANGHEL Vineri, 26 Mai 2023 188
Într-o scrisoare deschisă adresată primului ministru Nicolae Ciucă, membrii Consiliului Național al Elevilor îi readuc în atenție întrebările care îi frământă pe cei pe care îi reprezintă: „Se vor amâna examenele până la mijlocul verii sau până în toamnă?”; „Ce se întâmplă dacă vreau să aplic la o facultate în străinătate, iar calendarul de admitere ar fi afectat de amânarea examenelor?”; „Se va îngheța anul școlar?”.
Conștienți că fără o motivație financiară corespunzătoare, nu poate fi vorba despre cadre didactice determinate să își desfășoare în mod optim activitatea la clasă, CNE reamintește că examenele naționale bat la ușă, iar elevii din anii terminali nu au avut parte de o pregătire adecvată alături de profesorii de la clasă în ultimele lor zile de școală.
„În acest moment, asigurarea derulării procesului instructiv-educativ în
fiecare unitate de învățământ preuniversitar din România se află în mâinile
conducerii respectivei școli. Orar provizoriu, cursuri desfășurate în format
hibrid sau online, intervale mari de timp între cursurile susținute sau școli în
care nu se desfășoară deloc ore de curs - așa arată la momentul actual
sectorul de educație din România”, îi aduc la cunoștință premierului. Solicitând urgentarea demersurilor de soluționare a revendicărilor cadrelor didactice pentru a susține, pe termen lung, un act educațional de calitate, iar pe termen scurt, încheierea în condiții optime a anului școlar în
curs. „De asemenea, menționăm că fără a lua în considerare solicitările profesorilor, chiar înainte de adoptarea unei noi legi a salarizării, nu vom putea numi această grevă încheiată, chiar dacă cursurile s-ar relua. Finanțarea corespunzătoare a sistemului de educație trebuie să devină realitate, nu doar o promisiune repetată anual la adoptarea fiecărui buget. Sperăm ca Guvernul României să găsească soluțiile care vor readuce cât mai repede echilibrul în sectorul de educație.
Așadar, vă rugăm să luați în calcul aspectele prezentate mai sus și să demarați consultări constante cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, pentru ca elevii, părinții și profesorii să nu fie în niciun fel afectați pe viitor”, se încheie scrisoarea Consiliului Național al Elevilor. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei