În ședința de Guvern de
ieri au fost incluse pe agendă cinci proiecte de acte normative de importanță
deosebită pentru sistemul național de învățământ: trei proiecte de ordonanță de
urgență și două proiecte de hotărâre de guvern, după cum informează Biroul de
presă al ministerului Educației.
I) Ordonanța de Urgență
prin care se instituie măsuri aplicabile în anul universitar/școlar 2021 - 2022
- vor putea fi
organizate concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice
auxiliare, nedidactice și de conducere din cadrul unităţilor de învăţământ
preuniversitar, a posturilor de conducere, de îndrumare și de control din
cadrul inspectoratelor școlare, precum şi a posturilor şi funcţiilor vacante
din cadrul instituţiilor de învăţământ superior, institutelor de cercetare,
Agenției Române de Asigurare a Calității (ARACIS), Academiei Române,
academiilor de ramură și a funcțiilor din cadrul Direcției Generale pentru
implementarea proiectului „România Educată” din cadrul Ministerului Educației.
- în situația limitării
sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune
prezența fizică a studenților, activitățile didactice specifice, examenele de
finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii
postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de
abilitare pentru anul universitar, se vor putea realiza și online in anul
universitar 2021 - 2022, pentru toate formele de organizare.
- se prelungesc
mandatele actualilor membri ai Consiliului ARACIS până cel târziu la 31
decembrie 2021, astfel încât să nu fie periclitată finalizarea procesului de
evaluare a studiilor universitare de doctorat din toate școlile doctorale.
II) Ordonanța de
Urgență prin care, începând cu anul școlar 2021 - 2022, creșele de stat sunt
arondate, la solicitarea primarilor, prin decizie a inspectoratelor școlare,
unităților de învățământ preșcolar. Inspectoratele școlare finalizează
procedura de arondare a creșelor la unitățile de învățământ preșcolar, până la
data de 1 octombrie 2021, cu informarea Ministerului Educației.
Finanțarea va fi
asigurată de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației. În cazul în care
autoritățile administrației publice locale nu solicită arondarea, creșele de
stat rămân instituții publice de subordonare locală, cu personalitate juridică,
finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației,
conform costului standard/antepreșcolar. Autoritățile administrației publice
locale pot contribui la suplimentarea finanțării acestora. Și in acest caz,
inspectoratele școlare asigură coordonarea metodologică a respectivelor creșe.
Au fost prezentate în
primă lectură:
III) Ordonanța de
Urgență privind aprobarea și implementarea Programului Național de Suport
pentru Copii, în contextul Pandemiei de COVID-19, DIN GRIJĂ PENTRU COPII. Prin
intermediul acestui proiect de act normativ este asigurat cadrul legal optim de
sprijin pentru copii în vederea protejării integrității psiho-emoționale a
acestora.
IV) Proiectul de
Hotărâre de Guvern privind aprobarea Programului de Implementare a Proiectului
„România Educată”. Proiectul a parcurs procedura de avizare interministerială.
Toate ministerele care fac parte din
Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării
Proiectului „România Educată” au avizat proiectul: Ministerul Investițiilor și
Proiectelor Europene, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării,
Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul
Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii și
Protecției Sociale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și
Administrației, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului și Sportului.
Pentru a fi respectată
întreaga procedură, Hotărârea de Guvern va fi adoptată în forma finală după
avizul CES, în ședința de guvern de săptămâna viitoare. Pentru ducerea la
îndeplinire a măsurilor prevăzute în hotărâre, Comitetul Interministerial va
stabili setul de acțiuni, indicatorii de rezultat, termenele de realizare și
responsabilitățile pentru obiectivele specifice pe niveluri/zone de
intervenție, precum și pentru obiectivele strategice transversale corespondente
domeniilor de intervenție identificate în Raportul Proiectului „România
Educată”.
Setul de măsuri din HG
va putea fi completat cu orice propuneri vor rezulta din dezbaterile organizate
cu experți în educație si reprezentanți ai societății civile.
Se stabilesc termene
clare de implementare:
- Până la data de 10
decembrie 2021, Ministerul Educației va realiza consultări cu toți factorii
implicați în vederea elaborării proiectului pachetului legislativ care să
asigure implementarea Proiectului „România Educată”. În acest scop, prin
decizia Premierului, se va constitui un grup de experți care vor avea calitatea
de invitați permanenți la lucrările Comitetului interministerial. Ministerul
Educației va prezenta rapoarte săptămânale de progres Comitetului
Interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului „România
Educată”.
- Până la data de 31
decembrie 2021, după validarea conținutului proiectului pachetului legislativ,
acesta va fi propus spre adoptare Guvernului.
- Până la data de 31
mai 2022, Ministerul Educației va derula consultări cu toți factorii implicați
în vederea elaborării cadrului normativ secundar care să asigure punerea în
aplicare a pachetului legislativ.
V) Proiectul de
Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de
performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din
învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă în anul
şcolar 2021 - 2022. Potrivit acestui proiect, începând cu semestrul al II-lea
al anului școlar 2021 - 2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de
merit, de studiu şi de ajutor social de care pot beneficia elevii din
învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, va crește semnificativ.
Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un
cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale
unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
Ministerul Educației
susține excelența școlară în învățământul preuniversitar, fiind acordat un
sprijin financiar diferențiat elevilor care obțin performanțe deosebite la
olimpiade şi concursuri şcolare naţionale și internaționale, respectiv elevilor
care obțin rezultate deosebite la învăţătură și elevilor aflați în situații
vulnerabile. Măsura va avea o contribuție importantă la reducerea abandonului
școlar, dar și la creșterea calității pregătirii elevilor.