Duminică, 07 Iunie 2026

Institutul Cultural Român promovează designeri în Marea Britanie

de Cuget Liber Vineri, 08 Februarie 2013 178 1 min citire
Șase creatori de modă români vor expune la London Fashion Week, printre aceștia numărându-se Doina Levintza sau Irina Schrotter, evenimentul urmând să se desfășoare în perioada 13 - 22 februarie, potrivit reprezentanților Institutului Cultural Român (ICR)."Institutul Cultural Român de la Londra organizează, în perioada 13-22 februarie, expoziția de design vestimentar și accesorii The Rest Is Tomorrow, cu o selecție reprezentativă de lucrări semnate de șase creatori români: Doina Levintza, Irina Schrotter, Andreea Bădală, Lucian Broscățean, Dinu Bodiciu și Carla Szabo", susțin repre-zenanții ICR.
Conform sursei citate, evenimentul este inițiat și organizat de ICR Londra pentru secțiunea International Fashion Showcase din cadrul London Fashion Week 2013, coordonată de British Council și British Fashion Council. Proiectul este realizat în parteneriat cu Galeria Galateca din București, care la începutul lunii martie va prezenta expoziția publicului din România. Expoziția va avea loc la sediul ICR Londra.
"Secțiunea International Fashion Showcase este dedicată proiectelor naționale organizate de institutele culturale străine din Londra, iar cel mai bun proiect este premiat cu Silver Pigeon Award de către un juriu de specialiști din lumea modei. La ediția curentă participă 27 de țări, iar alături de aceste expoziții programul London Fashion Week mai include standuri și prezentări pe catwalk, atât la sediul de la Somerset House cât și în alte spații din centrul Londrei", au adăugat reprezentanții Institutului.
ICR Londra a debutat programul de promovare a designerilor români în Marea Britanie în 2010, printr-un stand la secțiunea On/Off din London Fashion Week și o expoziție la sediul din Belgrave Square, cu designerii Carmen Secăreanu, Iris Șerban, Agnes Toma, Cristhelen B., Diana Niță și Vika Gorencu.
Taguri
Articolul anterior "Micul Prinț", povestea copiilor mari
Articolul următor Ce activități au desfășurat pompierii în 2012

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei