Vineri, 05 Iunie 2026

Interimarul de la Educație crede că răstoarnă munții

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 Octombrie 2009 238 2 min citire
La preluarea portofoliului, prim ministrul Emil Boc a declarat că are printre priorități examenele naționale, manuale școlare legate de noile competențe, procesul de descentralizare în baza Legii Educației, dar și problemele legate de Universitatea "Spiru Haret" și de masterate. În privința nemulțumirilor formulate de sindicaliști și a protestelor anunțate de aceștia, Boc a spus că va continua dialogul, pentru a se putea găsi soluții.
În Ministerul Educației nu vor mai activa secretarii de stat Adriana Pană, Mihnea Costoiu și Constantin Mitu, și nici Gerald Jităreanu, șeful Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, cu rang de secretar de stat. Reprezentanți ai ministerului au declarat că noii secretari de stat, doi la număr, cel mai probabil, vor avea în grijă învățământul preuniversitar și, respectiv, bugetul.
A revocat ordinul cu privire
la directorii… politici
Prima decizie ca ministru interimar al Educației a fost să revoce, vineri dimineață, ordinul emis de Ecaterina Andronescu prin care directorii de școli erau numiți prin ordin al ministrului.
Din nou despre "Școala
după școală"
Premierul Emil Boc va acorda o atenție specială programului "Școala de după școală", care va presupune ca elevul să petreacă la școală șase ore, timp în care să își pregătească și temele pentru a doua zi.
În prezent, elevii petrec la școală între 28 și 34 de ore săptămânal, reducerea numărului de ore de predare fiind o prioritate și pentru fostul ministru. Andronescu a redus numărul de ore la liceu la începutul acestui an. Decizia sa a fost blamată de grupurile direct implicate, respectiv profesorii de sport, informatică, limbi străine și logică, unde s-au făcut reducerile. În privința programei școlare, aceasta ar fi urmat să fie refăcută până anul viitor, prin proiecte pe fonduri structurale câștigate deja de Ministerul Educației.
Proiectul bibliotecii virtuale
Se va ocupa în mod special de proiectul bibliotecii virtuale, care va conține cele mai bune lecții ale profesorilor, în condițiile în care proiecte similare funcționează deja în țările europene, înlocuind chiar manualele clasice.
Proiectul bibliotecii virtuale a fost prezentat de președintele Comisiei prezidențiale pe educație, Mircea Miclea.
În alte țări ale Uniunii Europene, inclusiv în țări foste comuniste, cum ar fi Cehia sau Polonia, biblioteca virtuală înlocuiește manualele clasice. În Olanda sau Norvegia, de pildă, profesorii au posibilitatea de a accesa online manualele pentru o varietate de discipline. Un alt exemplu de politică descentralizată a materialelor didac-tice este Danemarca, unde profesorul își poate crea propriul manual, în funcție de conținuturile pe care le predă, cu condiția ca materialele compilate să se încadreze în prevederile curriculare. În aceste condiții, numai la o disciplină există peste 600 de materiale care îndeplinesc rolul de manuale.
La noi biblioteca virtuală va funcționa în paralel cu manualele clasice, care vor fi concepute după o metodologie despre care editurile didactice spun că este prost întocmită și duce la produse de proastă calitate.
Taguri
Articolul anterior În 20 de ani, 12 miniștri ai Educației
Articolul următor "Marinarii" speră să se vindece de "boala ratărilor"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei