Intrarea în biserică a Maicii Domnului, la Mănăstirea "Sfinții Epictet și Astion"

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 20 Noiembrie 2019 280
Mâine, Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Cu acest prilej, de la ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Sfinții Epictet și Astion" din Capidava, unde hramul paraclisului este "Intrarea în biserică a Maicii Domnului". 

Praznicul amintește de momentul aducerii Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim, când avea trei ani, de către părinții ei, drepții Ioachim și Ana, împlinindu-și astfel făgăduința de a închina pruncul unei vieți sfinte. Fecioara Maria a fost întâmpinată de către arhiereul Zaharia, cel care a condus-o în cel mai sfânt loc al Templului, Sfânta Sfintelor. Fecioara Maria a viețuit la Templul din Ierusalim timp de 12 ani, până la logodna cu Dreptul Iosif. 

Sărbătoarea este atestată documentar din secolul VI, fiind inițial hramul bisericii ridicate de împăratul Iustinian la Ierusalim, lângă ruinele Templului. Ea s-a generalizat în Apus în secolul XIV. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei