Învățămintele transmise de Cuza

de Simona ANGHEL Miercuri, 25 Ianuarie 2017 267
Liceul Tehnologic "Lazăr Edeleanu" din Năvodari a omagiat Unirea Principatelor Române și pe ctitorul ei, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, printr-o activitate festivă, la care au participat 30 de elevi ai claselor a X-a U, a X-a I, a XI-a U.
Cu acest prilej, au fost readuse în atenția celor prezenți importantele momente ce au precedat acest act istoric, elevele Paula Gabriela Bîrsan, Alexandra Cornelia Manea (clasa a X-a U) și Patricia Costina Borcea (clasa a X-a I), pregătind câteva materiale purtând titluri de genul "Ruginoasa, domeniul de suflet al lui Alexandru Ioan Cuza", "Kogălniceanu și două discursuri pentru Alexandru Ioan Cuza", "Despre Cuza, Unirea Principatelor Române și epoca ei", prinzându-se chiar într-o horă a unirii.
Intitulată "Cuza Vodă și Unirea Principatelor Române - 24 Ianuarie 1859", activitatea a fost coordonată de prof. dr. Lenuța Popa, prof. Elena Borcea (director adjunct), bibliotecar Laura Sarchizian, informatician Florina Hanțescu, administrator Petronela Dunăreanu.
La final, elevilor le-au fost transmise spre aducere-aminte trei învățăminte aparținând lui Cuza Vodă: "Nu trebuie să ocupi locul la înălțimea căruia nu te poți ridica", "Un suveran e dator să riște și situația sa pentru a da o soluție curajoasă problemelor mari ale timpului" și "Jertfa pe care ai făcut-o, cândva, pentru binele neamului și țării, n-ai dreptul s-o retragi". 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei