Duminică, 07 Iunie 2026

Invitație adresată părinților de către psihologii școlari

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 24 Septembrie 2016 5355 < 1 min citire
Invitație adresată părinților de către psihologii școlari
Profesorii psihologi ai Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică, din cadrul CJRAE Constanța, au lansat, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, oferta cu activități de consiliere de grup dedicate părinților preșcolarilor  și elevilor din unitățile de învățământ constănțene. 
Acestea vin în sprijinul beneficiarilor și vizează dezvoltarea personală, a competențelor privind interacțiunea cu copiii, în diverse momente ale evoluției. 
Sunt propuse spre consultare următoarele teme, cei interesați urmând să se înscrie la unul dintre psihologi: "Ne dorim/așteptăm un copil. Ce înseamnă să fii părinte?", "Vrem la grădiniță! Întrebări, neliniști, speranțe…", "Și eu am copil de clasa pregătitoare. Ce e de făcut?", "Ne pregătim pentru clasa a V-a! De vorbă cu psihologul", "Examenul de capacitate, o probă nu numai pentru copii!", "În pragul bacalaureatului. Provocări pentru părinți", "Prevenirea comportamentelor de risc în adolescență (sexualitate, consum de substanțe interzise...)". 
Programul este gratuit, iar la întrunirea unui număr de minim șase părinți/temă vor fi demarate acțiunile.
Taguri
Articolul anterior ÎPS Teodosie, slujbă misionară în parohia Lazu
Articolul următor Protest al gardienilor, la Penitenciarul Poarta Albă

Comentează știrea

Viorica Macaneata
26 septembrie 2016
Ne pregatim de clasa a V-a

Unde si cand vor avea loc aceste intalniri?

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei