Vineri, 05 Iunie 2026

ÎPS Teodosie împarte dulciuri și alimente copiilor

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 Decembrie 2016 141 < 1 min citire
Sâmbătă, 3 decembrie, începând cu ora 7.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfințire mare a bisericii cu hramurile "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" și "Sf. Nicolae" din localitatea Dobromir Vale, urmată de Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, credincioșii vor putea intra prin Sfântul Altar. 
Duminică, 4 decembrie, de la ora 9, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie arhierească în biserica mănăstirii "Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion", din localitatea 23 August, județul Constanța, cu prilejul apropierii hramului. Apoi, IPS Teodosie va binecuvânta cele 150 de pachete cu dulciuri și alimente ce vor fi împărțite copiilor și pelerinilor prezenți la slujbă. 
Tot în aceeași zi, de la ora 17, IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica "Sf. Nicolae" din comuna Limanu. La sfârșitul slujbei, elevii din parohie vor interpreta colinde.
Taguri
Articolul anterior Lipsa de educație și cezariana, motivele pentru care mamele renunță la alăptat
Articolul următor Ambulanța, pregătită de iarnă! "Nu vrem ca mașinile să rămână înzăpezite"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei