Duminică, 07 Iunie 2026

IPS Teodosie oficiază slujbe speciale dedicate Înălțării Domnului și Sfinților Constantin și Elena

de Simona ANGHEL Luni, 18 Mai 2026 164 2 min citire
IPS Teodosie oficiază slujbe speciale dedicate Înălțării Domnului și Sfinților Constantin și Elena

Săptămâna aceasta aduce un program liturgic bogat la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, unde Teodosie va participa și va oficia mai multe slujbe dedicate praznicului Înălțării Domnului, Zilei Eroilor și sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai municipiului Constanța.

Marți, 19 mai, ierarhul Tomisului va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală. În aceeași zi, de la ora 16.30, va asista la cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Artei Corale Bisericești dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Tot marți, de la ora 23.00, IPS Teodosie va oficia Utrenia Învierii și Sfânta Liturghie pentru Odovania Învierii Domnului. Potrivit tipicului bisericesc, sărbătoarea Învierii se încheie în cea de-a 39-a zi după Paști, cu o zi înaintea marelui praznic al Înălțării Domnului.
Miercuri, 20 mai, de la ora 16.30, la Catedrala arhiepiscopală va fi săvârșită slujba Vecerniei, urmată de tradiționala procesiune către biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena I” din Constanța.
Joi, 21 mai, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, dar și Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, programul liturgic va continua cu mai multe momente importante.
Astfel, de la ora 7.45, împreună cu Iacov, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena I” din Constanța, lăcaș care își cinstește ocrotitorii spirituali.
De la ora 12.00, IPS Teodosie va participa la ceremoniile religioase și militare dedicate Zilei Eroilor, organizate la Cimitirul Central din Constanța, iar seara, de la ora 20.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt și protectorii spirituali ai municipiului Constanța. În secolul al IV-lea, vechea denumire greacă Tomis a fost schimbată în Constantiana. Prima celebrare oficială a Zilei Constanței a avut loc în anul 2002, după adoptarea HCL nr. 116/28.03.2002, care stabilește data de 21 mai drept Ziua Municipiului Constanța.
Praznicul Înălțării Domnului amintește de momentul biblic al înălțării la cer a Mântuitorului Iisus Hristos, la 40 de zile după Paști, în prezența apostolilor, pe drumul spre Betania.
Totodată, Ziua Eroilor este sărbătorită în aceeași zi. În anul 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca de Înălțarea Domnului să fie pomeniți eroii neamului în toate bisericile din țară. Tradiția a fost reluată după 1990, iar din anul 2003 această zi a devenit sărbătoare națională.
În semn de recunoștință pentru eroii căzuți pentru credință și țară, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase joi, 21 mai, în întreaga țară.
Programul liturgic al săptămânii se va încheia vineri, 22 mai, când, de la ora 6.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Taguri
Articolul anterior Midia Marine Terminal anunță mobilizarea echipamentelor și personalului necesar operațiunii de ranfluare
Articolul următor Constănțenii din zona Peninsulară rămân fără apă marți, 19 mai

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei