Joi, 02 Iulie 2026

ISJ Constanța a stabilit vacanța din luna februarie 2025

de Simona ANGHEL Miercuri, 06 Martie 2024 9566 1 min citire
ISJ Constanța a stabilit vacanța din luna februarie 2025
Conform ordinului de ministru 3694/1 februarie 2024, privind structura anului școlar 2024-2025, durata cursurilor este de 36 de săptămâni, data de începere este 9 septembrie 2024, iar data încheierii cursurilor este 20 iunie 2025. Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024 – 17 aprilie 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare este la decizia unității de învățământ.
Săptămâna de vacanță la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București va fi planificată în perioada 10 februarie-2 martie 2025, după consultări realizate la nivelul unităților de învățământ cu elevii, părinții și cadrele didactice.
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a stabilit în ultima ședință de consiliu de administrație ca vacanța „de schi” să aibă loc între 24 – 28 februarie 2025.
Intervale de cursuri: luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024; luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024; miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ; luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025; luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Intervale de vacanță: sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024; sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025; o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025; vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025; sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
 
Taguri
Articolul anterior SE STRICĂ VREMEA ÎN TOATĂ ŢARA! ANM a emis o informare meteo, începând de azi
Articolul următor ATERIZARE DE URGENŢĂ LA CLUJ! Trei pasageri s-au luat la bătaie, unul dintre ei necesitând îngrijiri medicale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei