Ieri, în urma semnării Protocolului de colaborare privind educația juridică în unitățile de învățământ, între Ministerul Educației Naționale, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, inspectorul școlar prof. dr. Răducu Popescu și Mihaela Cristina Mocanu, vicepreședinte al Tribunalului Constanța, au făcut publice acțiunile concrete care vor avea loc cu sprijinul, voluntar, al judecătorilor și procurorilor.
- Publicitate -
Colaborarea dintre cele două instituții, respectiv ISJ Constanța și Tribunal, este mai veche, dar după cum afirma Mihaela Mocanu, acum fiind parafată scriptic.
"Am identificat deja judecători care și-au exprimat intenția de a merge în școli să țină prelegeri elevilor, cu scopul prevenirii infrac-ționalității, dar și pentru orientarea lor profesională. Temele prevăzute a se discuta la clasă au fost stabilite de comun acord cu Inspectoratul Școlar și ele respectă programa școlară", declara vicepreședintele Tribunalului.
Orele vor avea loc la clasele a VII-a și a VIII-a, dar și la clasele a XII-a din școlile și liceele din Constanța, Medgidia și Mangalia.
"Teoria poate fi susținută de exemple concrete din practica juridică a celor care vor susține aceste ore, care sunt convins că vor avea un impact important asupra elevilor, care vor putea face diferența dintre imaginar - spațiul virtual și lumea reală", declara inspectorul general.