Cel mai mare festival al muzicii românești se va
desfășura pe 2, 3 și 4 august, pe scena din Poarta 1.
- Publicitate -
Timp de trei seri, unii dintre cei mai cunoscuți și
iubiți artiști din România vor aduce show-uri și muzică pentru toate gusturile,
iar la Constanța vor răsuna din nou cântece de suflet, vechi și noi, toate
LIVE!
KIMARO 2024 îi invită pe fanii muzicii de la noi să fie,
din nou, parte a schimbului uriaș de energie dintre scenă și public, a
emoțiilor și a noilor amintiri, așa cum s-a întâmplat și la edițiile trecute,
când mii de oameni au cântat împreună cu scena unele dintre cele mai iubite
hituri românești!
Sărbătoarea muzicii românești începe vineri, 2 august,
când Magic FM prezintă Magic Sunsets – o seară cu un line-up seducător:
Nicoleta Nucă, Lidia Buble, Bere Gratis și Voltaj.
Sâmbătă, 3 august, Kiss FM prezintă Kiss Energy, unde
numele distracției vor fi: Misha Miller, Cabron, Mario Fresh, Alina Eremia,
Vunk și Fly Project.
Duminică, 4 august, Rock FM încheie sărbătoarea muzicii românești cu Rock
Nights cu urmatoarele nume pe afiș: The Voodoo Child, Robin And The
Backstabbers, Bosquito și Compact.
Pentru siguranța participanților la acest eveniment se
vor lua măsuri specifice în sensul asigurării unui climat de siguranță. Acestea
se vor concretiza în instituirea următoarelor restricții de circulație și
măsuri privind ordinea și siguranța publică:
•Se va permite blocarea totală a parcării de la Poarta 1
în perioada 02.08.2024, ora 00:00 - 05.08.2024, ora 06:00 pentru buna
desfășurare a evenimentului;
•Se va permite blocarea parțială a parcării de la Poarta
1 până pe 02.08.2024, ora 00:00 și în
intervalul 05.08.2024, ora 06:00 - 08.08.2024, ora 16:00.
Intrarea publicului este liberă în toate cele trei seri de festival.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei
Municipiului Constanța.