La cererea publicului, piesa "Fierarii" se joacă din nou la Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 09 Aprilie 2018 173
Pentru că au existat foarte multe solicitări din partea publicului, conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor i-a readus, la Constanța pe "Fierarii" lui Milos Nikolic. Spectacolul va avea loc mâine, 11 aprilie, începând cu ora 19.00, iar prețul unui bilet este de 130 de lei. 

Regia acestei piese poartă semnătura lui Horațiu Mălăele, care, dealtfel, face parte și din distribuție. Alături de acesta, pe scenă vor mai urca Maia Morgenstern, George Mihăiță, Valentin Teodosiu și Mircea Rusu. 

Acțiunea se desfășoară în jurul unui fierar neamț, care află, după mult timp, că fiul lui este de fapt fiul unui român, rezultat în timpul războiului, când el era pe frontul sovietic. Soția sa a făcut un copil tot cu un fierar. Și nici soția acestuia din urmă n-a rămas mai prejos în absența soțului. Și ea a făcut un copil cu un soldat fierar rus. Revolta pe care o simte nemțoaica ajunge la paroxism, astfel că dorește să se răzbune. 

Altfel spus, comedia "Fierarii" este un cal troian care nu aduce în prim plan doar adulterul (abordat într-o cheie comică), ci și războiul (cu dramele sale inevitabile), ambele contribuind sistematic la alienarea individului. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei