Un miros cumplit de mucegai te întâmpină în incinta fostului mare cinematograf "Republica". Scaune rupte, un hol răvășit și plin cu materiale care au făcut cândva parte din recuzită, pereți scorojiți este tot ce a rămas din cel mai profitabil cinematograf din țară.
- Publicitate -
Directorul RADEF RomâniaFilm Constanța, Dumitru Vlăescu, a rămas singurul angajat al instituției. A rămas pe baricade, la datorie, pentru a păzi "umbra" "Republicii" până când Ministerul Culturii va decide, în sfârșit, soarta localului.
Mai mult, localul se degradează din ce în ce mai mult; și dacă la începutul anului se estimase o sumă de investiții de 2 miliarde de lei vechi pentru a fi readus cel puțin la stadiul în care a fost predat de ultimul concesionar - "Domino Film", acum este deja o sumă prea mică.
Pe holul de la intrare în cinematograf a rămas afișul de la ultimul film rulat la "Republica", în urmă cu patru ani. La fel și tăblița care se afișa, de obicei, la casă, prin care se anunța că s-au epuizat toate biletele. "Haz de necaz!", ne spune Dumitru Vlăescu, în timp ce am făcut un tur al localului.
Cine e de vină pentru dezastrul acesta? Am înțeles că interesele sunt mari, iar de la nivel de minister s-au tras toate sforile, vina fiind aruncată dintr-o parte în alta. Directorul interimar al RADEF de la nivel central, Ioan Morar, arată cu degetul pe Mihail Țintea, fostul șef al regiei, care este tras la răspunde inclusiv de sindicaliștii RADEF de soarta banilor primiți de la Domino Film - 15.000 de euro, primiți despăgubire pentru dezastrul de la "Republica".
Ministerul e încă indecis
Ministrul culturii Adrian Iorgulescu a declarat că are două variante pentru viitorul sălilor și grădinilor de cinematograf din administrarea RADEF - privatizarea sau trecerea la administrațiile locale -, și că va opta până la sfârșitul anului pentru una dintre acestea.
Ministerul Culturii și Cultelor a lansat, în iulie, un proiect de modificare a Ordonanței Guvernului 39/2005 privind cinematografia, precum și Legii nr. 328/2006, pentru aprobarea OG nr. 39/2005. Potrivit acestuia, Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor RomâniaFilm (RADEF) va fi transformată în societate comercială pe acțiuni, prin hotărâre a Guvernului, și va fi preluată și privatizată, alături de studiourile cinematografice "Sahia Film", "Rofilm" și "Animafilm", de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Inițial, strategia de vânzare a cinematografelor, aprobată prin hotărâre de guvern în decembrie 2006, prevedea că sălile și grădinile de cinema vor fi vândute de MCC și RADEF, pe pachete, prin licitație publică.
Potrivit lui Dumitru Vlăescu, sindicaliștii RADEF doresc numai vânzarea acelor obiective care nu mai pot fi reabilitate: "RomâniaFilm nu a fost niciodată împotriva privatizării. Cel puțin la Constanța, a existat inițiativa de privatizare imediat după 1990. Depinde doar de clauzele care trebuie impuse".
Criza cinematografelor a fost numită pe bună dreptate de sindicaliștii de la RADEF drept cel mai mare jaf imobiliar. Și asta pentru că în foarte puține cinematografe închiriate s-a menținut activitatea cinematografică, interesul chiriașilor fiind acela de a desfășura discotecă, supermarket, jocuri de noroc. Totodată, fapt vehement strigat și de sindicaliști, nu s-au constituit garanții pentru executarea în bune condiții a contractelor, situație care a condus la nerecuperarea chiriilor de către filiale; totodată, nu au fost incluse clauze ferme privind rezilierea și evacuarea locatarilor în cazul nerespectării contractelor. Lucrările de modernizare și termenele de execuție asumate prin oferte devenite clauze contractuale obligatorii nu au fost precizate cu exactitate, astfel încât să fie riguros urmărite.