Marți, 21 ianuarie, Eugenia Tărăşescu Jianu, împlinește 80 de ani. Este unul dintre
puţinii scenografi din ţara noastră care au reuşit performanţa de a crea
decoruri şi costume pentru toate genurile de spectacol. De la teatrul de
păpuşi, la operă, balet sau revistă, experienţa ei în arta teatrală fiind plină
de inovaţie şi ingeniozitate, în toate momentele. După cei şase ani de studiu
la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, promoţia 1969, distinsa
doamnă a teatrului tomitan a reuşit să ajungă, acum, în 2024, după 55 de ani de
activitate, la un bilanţ de aproximativ 60 de spectacole în teatre dramatice -
răsplătite cu 52 de premii de scenografie -, 50 de spectacole în teatre de
păpuşi şi marionete şi peste 20 de spectacole de operă şi balet, premiate în
festivaluri din ţară şi străinătate. Despre activitatea sa, proiecte şi
promovări, în interviul oferit anul trecut ziarului Cuget Liber.
- Publicitate -
-
Pentru că sunteți atât de legată de teatrul de păpuși, cum a fost copilăria
Ginei Tărăşescu Jianu?
- Eu sunt un copil al Constanței, născut şi crescut aici şi
chiar dacă mai târziu, am fost nevoită să fac deplasări cu munca, dintr-un oraş
într-altul, după maxim două luni, mi se făcea un dor teribil de casă şi de
aerul Constanţei, astfel încât doream să mă întorc cât mai repede pe aceste
meleaguri. În copilărie, mi-a plăcut foarte mult să mă joc, să citesc Alexandre
Dumas. Părinții mei au fost foarte atenţi la educaţia mea, iar şcoala a fost
foarte importantă. La școală eram pionier, dar când ajungeam acasă eram copilul
adorat, înconjurat de dragoste, de jocuri și de povești. Tatăl meu, de profesie
inginer de mecanică fină, obişnuia să deseneze în peniță, el având, cu zeci de
ani în urmă, o serie de lucrări expuse în câteva saloane de grafică, extrem de
importante la momentul respectiv. În ceea ce o priveşte pe mama, ea a fost mult
timp casnică, dar o femeie extraordinară, care îmi citea și mă sfătuia să
desenez personajele poveștilor pe care mi le spunea. La vremea aceea, nu existau
jucării, teatrul de păpuși sau calculatoare, cum au copiii din ziua de azi, iar
jocurile mele erau confecționate de tatăl meu, din lemn colorat sau de mama
mea, din cârpă umplută cu câlți, păpuși superbe cu păr din ață, rochii din
dantele și voal și ochii din mărgele lucioase.
- Care
a fost primul contact cu scena?
- Chiar şi atunci, în copilăria mea, pot să spun că aveam
păpuși și jucării foarte frumoase, care le plăceau şi celorlalţi copii din jur.
Tot în primii ani de viaţă, tata mi-a construit în curte o scenă mai micuţă,
din scândură, cu perdea, din fețe de masă. În jurul acestei scene, eu, împreună
cu prietenii mei jucam diferite piese de teatru, iar piesele porneau de la poveștile
auzite. Cred că acela a fost momentul în care s-a sădit în mine sâmburele
unicului drum pe care l-am urmat mai târziu - scenografia.
- Când
aţi decis să o luaţi pe acest drum?
- Cu ani în urmă, am vizionat spectacolul „Intrigă și
iubire” de F. Schiller, în urma căruia am rămas extrem de impresionată şi le-am
spus părinților că vreau să căutăm o școală unde să învăț să fac costume şi
decoruri. Mamei i-ar fi plăcut ca eu să fiu avocat, dar tatăl meu s-a bucurat
la primirea veştii, iar apoi, în vara anului 1963, m-am înscris la Institutul
de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția scenografie. Din acel moment nu
m-am abătut niciodată de la drumul pe care mi l-am ales şi am lucrat mereu cu
aceeaşi dragoste şi pasiune.
- Consideraţi
că unui scenograf care lucrează într-un teatru de păpuși îi trebuie anumite
calităţi?
- Eu cred că scenografii care ajung într-un teatru pentru
copii şi tineret trebuie să scape de ideea că păpușăria este o artă minoră și
că se adresează numai copiilor. Mai mult decât atât, ei trebuie să îşi deschidă
barierele sufletului și să lase drum liber fanteziei. Este cel mai bun sfat pe
care îl pot da.
- Cum
vă pregătiți pentru un spectacol, cum gândiți o păpușă?
- Înainte de toate, citesc textul, încerc să-l descifrez
în așa fel încât desenele mele să transmită, apoi, mai departe, atmosfera și
mesajul real gândirii regizorale. Eu ador teatrul de păpuși, cu tot ce înseamnă
el, dar și pentru simplul fapt că eu sunt unicul creator din interiorul
spectacolului care creează forma și fizionomia actorului, să pot crea
personajele în aşa fel încât ele să se miște exact cum vreau eu. Ulterior, actorii
sunt cei care dau viață păpuşilor mele, iar prin intermediul lor, creațiile
mele prind viaţă.
- Aţi
avut ocazia de a lucra în toate tipurile de teatru. Care v-a atras, însă, cel
mai mult?
- Oriunde am mers, munca a fost aceeaşi. Peste tot am
creat, am făcut scenografie, am lucrat cu aceleași instrumente, cu aceleași
forme de exprimare. Cu toate acestea, recunosc că cele mai mari satisfacții
le-am obținut la păpuși și balet.
- Aveţi
un top al celor mai importante spectacole create de dumneavoastră?
- Am avut o carieră plină de proiecte, spectacole,
satisfacţii. Dacă ar fi să fac un top, aş pune pe acea listă, cu siguranţă, „D'ale
Carnavalului” de I. L. Caragiale, „Requiem” de Mozart, „Giselle”, „Vrăjitorul și
corbul” şi multe altele.
- A
existat un moment în care aţi vrut să spuneţi STOP…
- Da. În anul 2017, an în care UNITER a hotărât să îmi
acorde premiul pentru o carieră excepţională în teatrul de păpuşi şi animaţie,
am simţit că a sosit momentul să mă retrag din activitate, să stau şi să cuget
la ce a fost, să fac expoziţii, albume cu imagini din spectacole, să stau. Nu
s-a putut, însă. Prietenii şi camarazii de teatru mi-au dat tot felul de texte
şi proiecte, pe care nu am putut să le refuz, indiferent că au fost la
Ploieşti, Craiova, Timişoara, Arad… Iar eu, eu am fost fericită că lucrez şi am
avut bucuria de a-mi da seama că mai am ceva de spus şi am avut satisfacţia să
aduc acestor teatre chiar şi diplome, de la diferite festivaluri la care am
participat.
- Care
au fost spectacolele puse în scenă, în ultimii ani?
- Începând cu anul 2015, până în 2023, acestea sunt
următoarele „Tinereţe
fără bătrâneţe”, „Califul
barză”, „Mica sirenă”, „Ali Baba şi cei 40 ce hoţi”, „Povestea porcului”,
„Turandot”, „Pupăza din tei”, „Sperietoarea de ciori”, „Hansel şi Gretel”,
„Jack şi vrejul de fasole”.
- Ce
înseamnă familia pentru dumneavoastră?
- Am spus mereu că nu am trăit degeaba pe acest pământ şi
că sunt un om norocos. Mai mult decât atât, am făcut numai ce am vrut, am rămas
cu prieteni de mare valoare profesională şi sufletească şi am o familie
frumoasă, minunată şi trei nepoţi, Teodora,
Andrei şi Ştefan, care sunt marile realizări ale vieții mele.
