În timp ce, astăzi, absolvenții constănțeni ai claselor a VIII-a își vor putea contura o imagine de perspectivă pentru următorii patru ani de liceu, colegii lor mai mari se pregătesc să înceapă o săptămână de foc, odată cu prima probă scrisă de la limba română, ce va avea loc luni, 4 iulie.
- Publicitate -
Până atunci, însă, conform prevederilor metodologice, mâine, începând cu ora 10, în sala mare a Palatului Copiilor Con-stanța, se va desfășura ședința publică pentru tragerea la sorți a vicepreședinților și cadrelor didactice care vor face parte din comisiile din centrele de examen și din centrele zonale de evaluare - Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016.