Duminică, 07 Iunie 2026

Lansare de carte la Muzeul de Artă Populară Constanța - ”Gustul Dobrogei”

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 13 Decembrie 2025 177 < 1 min citire
Lansare de carte la Muzeul de Artă Populară Constanța - ”Gustul Dobrogei”
Marți, 16 decembrie 2025, începând cu  ora 12.00, Institutul Național al Patrimoniului (INP), Direcția Programe, lansează la Muzeul de Artă Populară Constanța volumul „Gustul Dobrogei/Taste of Dobruja”, ce face parte din proiectul „Multiculturalitate și gastronomie tradițională în Dobrogea", co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Volumul aduce în atenție un relevant exemplu de patrimoniu cultural imaterial din România, gastronomia tradițională a Dobrogei, expresie a unei conviețuiri interetnice îndelungate și a unei diversități culturale remarcabile. Acesta cuprinde rețete tradiționale prezentate de șapte comunități etnice din Dobrogea – aromâni, greci, meglenoromâni, ruși lipoveni, tătari, turci și ucraineni, precum și experiențe și practici culturale, fiind rezultatul colaborării dintre cercetători, comunități și instituții preocupate de documentarea și transmiterea valorilor patrimoniale.
Volumul este bilingv și se adresează atât specialiștilor, cât și publicului larg.
Activitățile derulate în cadrul proiectului, precum și volumul „Gustul Dobrogei/Taste of Dobruja”, vor fi prezentate de: Oana Zaharia - managerul interimar al INP, dr. Daniela Mihai – managerul proiectului, Director Programe în cadrul INP, dr. Corina Mihăescu, dr. Simona Deleanu și dr. AnaMaria Stănescu.
Taguri
Articolul anterior Muncă nedeclarată și lipsa evidenței orelor de lucru, sancționate de ITM Constanța
Articolul următor Biletele de tren se scumpesc de mâine

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei