Vineri, 05 Iunie 2026

Lansare de carte Rui Zink

de Simona ANGHEL Miercuri, 02 Noiembrie 2011 403 1 min citire
Tot joi, 3 noiembrie, de data aceasta la Lectoratul de portugheză, sala 130, din Campusul Universității "Ovidius", în colaborare cu Centrul de Limba Portugheză al Institutului Camões din Constanța, este programată lansarea volumului "Destinația turistică", semnat de scriitorul portughez Rui Zink, ocazie cu care autorul va sta de vorbă cu studenții.
Apărut în colecția "Cartea de pe noptieră", în traducerea Micaelei Ghițescu, "Destinația turistică" se alătură celorlalte două romane pu-blicate la Editura Humanitas, în aceeași colecție: "Cititorul din peșteră" și "Așteptarea", precum și volumului "Banca de rezerve", tradus de Anca Milu-Vaidesegan și publicat la Editura Curtea Veche.
Rui Zink s-a născut în anul 1961, este profesor universitar la Universidade Nova din Lisabona și unul dintre cei mai importanți scriitori portughezi contemporani, multe din romanele sale purtând amprenta dialogurilor cu studenții.
A debutat ca autor de ficțiune în 1987 și de atunci a publicat peste 20 de volume printre care regăsim eseuri, romane, nuvele, literatură pentru copii, benzi desenate, teatru, dar și prima carte electronică (e-book) portugheză (Os Surfistas, 2001). Cărțile sale au fost traduse în engleză, germană, ebraică, japoneză, sârbă, croată, franceză și română.
Rui Zink a primit Premiul PEN Clubului portughez pentru romanul Dádiva Divina (2005) și a reprezentat Portugalia la diverse evenimente literare internaționale, precum: Bienala de la Săo Paulo, Târgul de Carte de la Tokio ți Edinburgh Book Festival. 
Taguri
Articolul anterior Cum valorificăm energia solară
Articolul următor Holurile ISJ Constanța, transformate în simeze

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei