Vineri seară, publicul constănțean, mai mult sau mai puțin avizat, a fost invitat la un nou concert simfonic, vedeta serii fiind solista Laura Buruiană. Afișe reci, brute, nu au anunțat evenimentul așa cum merita, cu atât mai mult cu cât invitata are
- Publicitate -
un palmares de invidiat, iar concertul de vineri, de la Constanța, ne-a lăsat cu gura căscată.
Invitata serii a fost anunțată doar ca "laureată cu premiul I la numeroase concursuri internaționale". Punct. Nimic concludent, cum ar fi faptul că solista, până la 27 de ani, a avut ocazia de a cânta la Kennedy Center, "Kaufmann Hall", din New York, Gardner Museum Boston - toate acestea în Statele Unite, în Franța, în Germania (la Expo Hannover, Konzerthaus Berlin, "Young Euro Classic Festival", Usedom Musikfestival, Leipzig, Saarbrücken, Halle), în Grecia, Italia (Festivalul de la Spoleto, Milano, Roma), Olanda (în seria "New Masters on Tour" din cadrul "International Holland Music Sessions", de la Concertgebouw Amsterdam), Spania și în aproape toate sălile importante din România.
Temperament și simț artistic
Măiestrie, talent, tehnică, toate au condimentat o seară specială la Constanța. Programul a cuprins Concertul pentru violoncel și orchestră în Mi minor, op. 104, de Dvorak, și simfonia "Manfred", op. 58 de Ceaikovski, iar evoluția a impresionat prin calitatea sunetului, prin expresivitate și sensibilitate, prin virtuozitate și acuratețe tehnică. Toate dublate de temperament și simț artistic.
În spatele acestui demers stă o muncă intensă pentru o continuă perfecționare - în cadrul unor cursuri de măiestrie sau burse de studiu în țară sau în Germania - ceea ce îi conferă o dezinvoltură în abordarea actului artistic pe care nu o întâlnim la prea mulți instrumentiști români din generația ei. Ea este, la vârsta ei, foarte aproape de postura unui muzician complet.
La pupitrul orchestrei s-a aflat maestrul Răsvan Cernat, într-o conducere dirijorală notabilă.
O notă bună și publicului, vizibil întinerit, căruia i s-au adăugat iubitorii muzicii simfonice abonați la toate evenimentele de gen de la teatrul constănțean.