Sâmbăta dinaintea Floriilor este cunoscută în popor ca sărbătoarea Lăzărelului.
Muzeul de Artă Populară Constanța, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Constanța, prezintă vineri, 10 aprilie, o reconstituire a obiceiurilor legate de această datină, din vechime. Obiceiul va fi pus în scenă de copiii ansamblului Dobrogeanca, coordonați de Elena Dordea.
Directorul muzeului, Maria Magiru, dorește, în felul acesta să continue seria de inițiative începută cu punerea în scenă a Dragobetelui, urmând ca, pe viitor, și alte tradiții populare să fie prezentate publicului constănțean la sediul acestei instituții de cultură.
Conform tradiției
Lăzărelul este o sărbătoare dedicată renașterii vegetației în cursul primăverii. În ciuda faptului că numele sărbătorii are origini creștine - fiind vorba de sâmbăta învierii lui Lazăr în calendarul ortodox -, în lumea satului românesc acesta perpetuează obiceiuri mult mai vechi. Potrivit legendei, Lăzărică a fost un tânăr care i-a cerut mamei sale să îi facă plăcinte și apoi s-a dus cu oile la păscut. Urcat într-un copac, ca să scuture niște muguri pentru oițe, și-a amintit de plăcinte și s-a grăbit să coboare să ajungă la ele cât mai repede. Dar din cauza grabei a căzut din copac și a murit. Sora lui, când l-a găsit, l-a plâns până a murit și ea și, de atunci, a rămas obiceiul jelirii morților. O altă legendă spune că logodnica lui a murit bocindu-l, iar surorile lui i-au luat trupul, l-au spălat în lapte dulce de oaie și l-au îngropat. Dar Lăzărică renaște sub formă de flori și iarbă, iar jelirea surorilor sale se transformă într-o horă veselă.
Etnologi precum I. Ghinoiu consideră că Lăzărică din mitologia românească se înrudește cu zeii vegetației din alte culturi, care mor și renasc anual, simbolizând ciclul vegetal.
În amintirea tragediei, fetele din sat umblau în această zi din casă în casă cu Lăzărelul. În fruntea lor se afla Lăzărica, cea mai frumoasă dintre ele. Desigur, tradiția nu ne spune cum reușeau fetele să se pună de acord între ele, care este cea mai frumoasă, și nici cercetătorii etnografi încă nu au reușit să afle, dar acest aspect este mai puțin important. Ceata fetelor, în frunte cu Lăzărica îmbrăcată în haine de mireasă, juca un mic joc în fiecare casă vizitată, cântând pățania lui Lăzărică. Fetele se prindeau în horă, iar în mijlocul lor juca și cânta Lăzărica. La sfârșit primeau ouă și plăcinte.
Nu se mai mănâncă urzici
Tot în perioada aceasta are loc și "nunta urzicilor", când urzicile înfloresc și nu mai sunt comestibile.
În unele zone ale țării fetele puneau în această seară o oglindă și o cămașă curată sub un păr altoit, pentru ca dimineața să răsară soarele peste ele. Cu aceste două obiecte se făceau apoi farmece de dragoste și sănătate.
La sfârșitul acestei zile, la miezul nopții spre duminica Floriilor, fetele satului fierbeau în apă, salcie cu busuioc și ciucurii prapurilor folosiți la înmormântarea unei fete mari, apoi se spălau cu soluția rezultată pe cap, ca să aibă părul frumos și strălucitor și să fie plăcute de flăcăi, ca busuiocul. Apa se arunca la rădăcina unui păr, ca fata să înflorească precum pomul respectiv și băieții să se uite la ele ca la un păr înflorit.
Dar să fim atenți: tradiția spune că cei care nu țin Lăzărelul se vor umple de pistrui.
- Publicitate -
