Duminică, 07 Iunie 2026

Unicat în România Liceul de gastronomie "Nejloveanu" asigură loc de muncă

de Cuget Liber Joi, 04 Iunie 2009 2338 3 min citire
Liceul de gastronomie "Nejloveanu" asigură loc de muncă
Nu trebuie să fii cine știe ce expert în turism să-ți dai seama că acest segment al pieței forței de muncă românești este deficitar la capitolul calitate. Tocmai de aceea, ing. Niculae Nejloveanu, în colaborare cu Ministerul Educației, Ministerul Turismului și Ministerul Muncii, dar și cu sprijinul autorităților locale, dorește să dezvolte o adevărată rețea de școlarizare a lucrătorilor din turism. "Vreau să înființez la Constanța un Centru European de Gastronomie, compus atât dintr-un liceu, dar și o academie, care să ofere și cursuri de formare profesională, precum și de perfecționare din doi în doi ani, motiv pentru care luni, 8 iunie, mă întâlnesc cu doamna ministru Ecaterina Andronescu", a declarat maestrul Nejloveanu.
Până atunci, însă, ieri am asistat la examinarea primilor elevi ai Liceului tehnologic de Gastronomie, Restaurante și Hoteluri "Ing. N. Nejloveanu" din Constanța, care au susținut atât proba de îndemânare în bucătărie, cât și tehnica servirii.
De altfel, la sfârșitul fiecărui an de curs, elevii susțin examenele de competențe pe baza unor probe stabilite în colaborare cu Centrul European de Meserii în Gastronomie de la Paris – CEPROC, cu care acest liceu constănțean are încheiat un contract de licență pe timp de un an, deocamdată.
"În cadrul primei probe, ei au avut de realizat o supă franțuzească – supă de legume tip cremă cu carne de pasăre, iar felul doi, carne pe grătar asezonată cu un sos de unt cu garnitură de legume pregătite în stil englezesc", a declarat Vincent Perre, expert din cadrul CEPROC Franța, care împreună cu Martine Walter, responsabil pedagogic, au venit special din Franța pentru a asista la examinare.
"Ne dorim ca în termen de trei ani, la fel ca și în Franța, acești elevi să devină bucătari foarte solicitați", a spus Gheorghe Haneș, unul dintre beneficiarii școlarizării la instituția franceză. "Făcând o comparație între instituția de stat și liceul nostru, vom descoperi o mare deosebire, în sensul că acestor copii li se oferă posibilitatea de a lucra individual cu materii prime. De aceea, sunt și mult mai bine pregătiți", a mai adăugat Haneș.
"Aveți în față un grup de copii care peste patru ani sperăm că vor fi lucrători de mână întâi în fiecare din restaurantele unde vor lucra, mai ales că pe perioada verii ei își vor desăvârși practica. Cât privește planul cadru după care fiecare elev învață la Liceul de gastronomie Nejloveanu, el a fost gândit de așa manieră încât copilul face trei zile teorie și trei zile practică. Nu poți obține competență profesională în acest domeniu decât printr-o asiduitate a practicii", a afirmat Mioara Mathe-Kis, manager coordonator.
Pentru anul școlar 2009-2010 există patru clase. Cine vrea să se înscrie la această școală de elită se poate adresa la sediul din str. Călărași, la fosta Școala nr. 11, de unde își poate lua formularele de înscriere. Viitorii liceeni au la dispoziție mai multe posibilități: să-și găsească un agent economic care să-i finanțeze pe perioada liceului, să găsească Liceul pe cineva interesat sau să-și plătească singuri școlarizarea, fără a mai intra sub incidența vreunui contract care să-i oblige ca la finalizarea studiilor să lucreze cinci ani la agentul economic respectiv. "Este o formulă veche, folosită și înainte de 1989 și din păcate am uitat cât de bine a funcționat la acea vreme", a conchis maestrul Nejloveanu.
Din cei 36 de elevi ai primului an de studiu sunt sub contract cu "Balada Nej" – restaurant "La Proțap" (șase elevi), hotel "Flora" (zece elevi), hotel "Vega" (zece elevi), "Pelican-Palas" (doi elevi), restaurant "Kazebo" din Năvodari (șase elevi).
La finalizarea cursurilor, elevii vor dobândi Brevetul de Competențe Profesionale eliberat de Ministerul Educației din Franța, prin CEPROC.
Taguri
Articolul anterior Programul "Prima Casă" începe de la 20 iunie 2009
Articolul următor Eminențe constănțene

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei