Un grup de elevi ai Liceului Teoretic "Decebal" Constanța a participat la activitățile din cadrul proiectului internațional Jocurile de vară ale școlilor înfrățite, care s-a desfășurat în Turcia, în orașul Cerrah - Bursa.
- Publicitate -
Au participat concurenți din România, Macedonia, Germania, Bosnia Herțegovina, Kosovo și Turcia. Aceștia s-au antrenat în competiții sportive (fotbal, baschet, badminton, volei, tenis de masă), au desfășurat jocuri de inteligență, dar și activități culturale, precum vizite la muzee, geamii și alte atracții locale.
Echipa Liceului Teoretic "Decebal" Constanța, formată din 12 elevi ai claselor a V-a A, B și C, coordonați de profesori Sezen Bactali și Ozgean Omer, a obținut, în final, locul II în întrecerea pe echipe la fotbal.