Duminică, 07 Iunie 2026

Liceul Teoretic „Ovidius” promovează educația pentru științele oceanice

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 13 Mai 2024 970 < 1 min citire
Liceul Teoretic „Ovidius” promovează educația pentru științele oceanice
Prima activitate din cadrul proiectului „Blue Trails - Navigating Ocean Literacy for a Sustainable Tomorrow" al Liceului Teoretic „Ovidius” a avut loc zilele trecute. 
Elevii constănţeni au fost gazde pentru alţi 30 de tineri de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Colegiul Național „Unirea” Brașov, Colegiul Național „Școala Centrală” București. Astfel, timp de două zile, aceștia au avut ocazia să ia parte la prezentări de proiecte pe tema științelor oceanice, să viziteze Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, dar și să experimenteze, efectiv, în laboratoarele Liceului „Ovidius”, realizând lucrări practice de spectrofotometrie, de determinare a microplasticului din probe de sedimente sau apă și de identificare a speciilor de microalge din apele Mării Negre. 
Potrivit reprezentanţilor unităţii de învăţământ, un atelier interactiv dedicat cunoașterii speciilor de cetacee din Marea Neagră și măsurilor de conservare a acestora a fost coordonat de reprezentanții ONG „Mare Nostrum”. 
În perioada următoare, fiecare din liceele participante va dezvolta propriul său proiect, dedicat conservării mediului acvatic și promovării educației pentru științele oceanice, devenind astfel parte a Rețelei Europene a Școlilor Albastre.
Taguri
Articolul anterior Consumatorii din stațiunile Neptun și Olimp rămân fără apă potabilă
Articolul următor Protest spontan la Guvern. Angajații din aparatul de lucru al premierului cer salarii mai mari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei