Într-un comunicat comun transmis de Federația
Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU
HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, liderii consideră
abuzivă, dar și disprețuitoare față de educația din România atitudinea
Ministerului Finanțelor de a refuza avizarea memorandumului privind ocuparea
posturilor devenite vacante în anul 2023.
„În total dispreț față de prevederile legale în vigoare -
respectiv cele ale art. XVII alin. (5)
din Legea nr. 296/2023 și ale art. VII
alin. (3) din O.U.G. nr. 115/2023 [ce permit ca, prin memorandum al Guvernului,
să se aprobe ocuparea posturilor devenite vacante în anul 2023, respectiv
permit ocuparea posturilor care devin vacante/temporar vacante în anul 2024] –
proiectul de memorandum inițiat de Ministerul Educației pentru ocuparea
posturilor vacante din educație este blocat de Ministerul Finanțelor, până la
data la care se transmite situația privind posturile care se vacantează, la
nivel național, în învățământul preuniversitar și în cel superior, până în anul
2025.
Însă, în condițiile în care încetarea raporturilor de
muncă - prin demisie, deces, pensionare etc. - sau suspendarea raporturilor de
muncă sunt situații care depind, în principal de voința angajatului sau de alte
împrejurări care nu pot fi prevăzute, este evident că ne confruntăm cu un abuz
al reprezentanților Ministerului Finanțelor, prin care se urmărește obținerea
de economii la bugetul de stat, în detrimentul sistemului de învățământ.
Atragem atenția asupra faptului că buna desfășurare a
procesului educațional, atât în învățământul preuniversitar, cât și în
învățământul superior, presupune asigurarea resursei umane necesare, în funcție
de nevoi, indiferent de natura postului care s-a vacantat sau se va vacanta.
Reamintim tuturor factorilor decizionali că acțiunile de
protest din primăvara și din vara anului trecut au fost generate de starea
generală de nemulțumire a salariaților din învățământ, desconsiderați
sistematic în ultimii ani. Nu trebuie
uitat că una dintre problemele ridicate a fost lipsa de personal, federațiile
sindicale solicitând, în mod constant, asigurarea resursei umane calificate și
suficiente, indiferent de natura postului.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația
Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA
MATER” consideră că Guvernul României trebuie să aibă ca prioritate buna
funcționare a sistemului educațional, inclusiv prin asigurarea resursei umane
calificate și suficiente, nu blocarea, prin orice mijloace, a ocupării
posturilor din învățământ”.