Asociația Elevilor din Constanța (AEC) trage un semnal de
alarmă cu privire la faptul că, după aproape două luni de la începerea școlii,
transportul nu este gratuit.
După cum informează reprezentanții elevilor, joi, 26
octombrie, la sediul Consiliului Județean Constanța (CJC), a avut loc o ședință
de lucru cu operatorii de transport cu privire la transportul județean al
elevilor.
Pe ordinea de zi s-au aflat următoarele subiecte:
● Stabilirea
unui mecanism clar pentru asigurarea gratuității, respectiv obligația
unităților de învățământ de a transmite punctual listele cu elevii navetiști.
● Stabilirea
sumei forfetare pentru elevii din localitățile care nu sunt deservite de
operatori de transport.
● Problema
semnalată de elevi pe ruta Valu lui Traian-Constanța, unde una din cele trei
grupe de trasee nu este atribuită unui operator de transport și se află încă în
licitație.
„Aceste probleme de
ordin administrativ trebuiau să fie discutate și rezolvate încă de la începutul
școlii, pentru a evita absentarea elevilor navetiști de la școală din cauza
indiferenței Consiliului Județean. La începutul lunii acesteia, CJC a organizat
o ședință de același tip, în urma căreia au declarat că situația va fi
remediată.
De asemenea, ținem
să menționăm că elevii și asociațiile reprezentative nu au fost invitați la
această discuție ce vizează problemele care îi afectează în mod direct.
Solicităm
Consiliului Județean Constanța să acorde gratuitate elevilor de urgență, iar în
caz contrar, vom ataca în instanță!”, transmit liderii
elevilor, într-un comunicat de presă.