Departamentul educației din Comunitat Valenciana pune la dispoziție școli pentru predarea cursurilor de limbă și cultură română, în timp ce Am-basada României se va ocupa de cheltuieli. Elevii de origine română nu își vor pierde
- Publicitate -
rădăcinile. Aceasta este intenția regăsită în anunțul făcut
de responsabilul educației din comunitatea autonomă valenciană, Alejandro Font de Mora, cu prilejul vizitei sale la colegiul de stat L’Hereu de Borriol, notează ziarul
"Las Provincias", citat de Agerpres.
Pentru a atinge acest obiectiv, titularul educației a subliniat că elevii născuți în România sau care au părinți români și sunt școlarizați în Comunitat Valenciana vor putea frecventa cursuri de limbă și cultură română. Acest program se va derula în centrele de învățământ, însă în afara orarului propriu-zis, în mod voluntar și cu condiția ca populația să ceară partici-parea la aceste cursuri, care nu vor avea valoare academică.
Pentru a facilita pregătirea, departamentul valencian al educației pune la dispoziția comunității române de imigranți centrele sale școlare, în timp ce costul derivat din aceste activități extrașcolare va rămâne în seama organizațiilor românilor sau Ambasadei României. Pentru a da pondere oficială anunțului, în următoarele zile se va semna o convenție de colaborare între Conselleria de Educación și Ambasada României.
Așa cum a subliniat Font de Mora, una din problemele care preocupă Generalitat Valenciana (guvernul autonom din Valencia) este ca grupurile de imigranți cele mai numeroase, precum românii, "să nu piardă contactul cu limba și cultura lor de origine, astfel încât, dacă trebuie să se întoarcă în țara lor, să poată fi pregătiți pentru a se integra cu ușurință".
Potrivit lui Font de Mora, Comunitat Valenciana are o importantă comunitate de români, de peste 128.000 de persoane, care reprezintă 15 la sută din întreaga populație imigrantă. "Din aceștia, 52.000 locuiesc în Castellón, altfel spus 49% din întreaga populație imigrantă a acestei provincii", a explicat responsabilul, în opinia căruia "peste 13.000 sunt elevi români școlarizați în centrele de învățământ din Comunitat, din care o bună parte rezidă în Castellón".
Oropesa desfășoară deja aceste cursuri într-un program pilot care, începând din septembrie, se vor extinde în întreaga Comunitat Valenciana. Inițiativa coincide cu momentul în care guvernul spaniol a anunțat măsuri pentru a ajuta la reîntoarcerea românilor în țara lor. Cei peste 6.000 de cetățeni din această țară aflați în situație de șomaj la Castellón vor putea curând beneficia de ajutorul de întoarcere voluntară pe care ministrul muncii și imigrației, Celestino Corbacho, îl negociază.