Duminică, 07 Iunie 2026

"Literatura română este marginalizată, din cauza îngrozitoarei confuzii de valori" "Orbitor" și "Jiquidi", cărțile literare ale anului 2007

de Cuget Liber Sâmbătă, 29 Decembrie 2007 393 2 min citire
Romanele "Orbitor. Aripa dreaptă", de Mircea Cărtărescu, și "Jiquidi", de Nicolae Breban, sunt, potrivit criticii de specialitate, cărțile literare ale anului 2007, an în care literatura română a continuat să se manifeste din plin prin apariții editoriale de marcă. Primul, publicat în iulie 2007, încheie trilogia cu același nume, aparținând unui scriitor care, de altfel, a cules, recent, cu acest din urmă volum, laurii Premiului "Cartea anului" acordat de România literară, cu sprijinul Fundației Anonimul, cel de-al doilea finalizând tetralogia "Ziua și noaptea". Și, nu întâmplător, cele două se constituie într-un etalon al evoluției cărții literare românești în anul care se încheie, "Orbitor" și "Jiquidi" aparținând unor scriitori din generații diferite care coexistă.
"La poezie, situația este staționară, poeții seamănă și sunt confundabili între ei", este de părere criticul Alex Ștefănescu.
Criticul Gabriel Dimisianu i-a remarcat, la rândul său, pe scriitorul Ioan Lăcustă cu romanul "Luminare", caracterizându-l drept "o reafirmare a acestui prozator foarte talentat", dintre autorii tineri pe Bogdan Popescu, care "abordează lumea țărănească într-o manieră originală, interesantă". Criticul a menționat, totodată, debutul în critică al lui Paul Cernat și monografia protocronismului din volumul "O istorie glorioasă. Dosarul protocronismului", aparținând tinerei cercetătoare clujene Alexandra Tomiță. Președinte al juriului care a acordat lui Cărtărescu Premiul României literare, președintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), criticul literar Nicolae Manolescu, a declarat că "tânăra generație de scriitori ne-a rămas puțin datoare anul acesta". Nu de aceeași părere este fostul președinte al Academiei Române, criticul literar Eugen Simion, care consideră că "literatura română a mers bine anul acesta, mai ales prin afirmarea din ce în ce mai mult a unei tinere generații de scriitori - poeți, critici, prozatori". Dovada acestui lucru este lărgirea foarte mult a unghiului de percepție de către Academia Română și premierea unor oameni tineri, poeți precum Claudiu Komartin, sau unor tineri filologi care au făcut o serie de ediții critice, precum cele dedicate lui Ștefan Bănulescu sau lui Sorin Titel. Deși consideră că "încheiem anul literar 2007, un an foarte agitat în lumea românească, cu sentimentul că literatura își vede de treabă", Simion afirmă că "există încă mare confuzie în judecata de valoare, în presă, în revistele culturale", chiar dacă "literatura merge înainte". Deși recunoaște că se poate vorbi de o piață de carte în România, deoarece, un fapt po-zitiv, se publică enorm, Eugen Simion afirmă că, "la o privire mai atentă, constați că literatura română este marginalizată, din cauza îngrozitoarei confuzii de valori". "Oricine poate publica oriunde, cu bani puțini și nimeni nu mai are timp să citească tot pentru a face o scară de valori", este de părere criticul, pentru care "cei mai în suferință sunt marii scriitori clasici și moderni, în ediții științifice, ei fiind lăsați deoparte deoarece o astfel de ediție este costisitoare".
Taguri
Articolul anterior Minor cercetat în libertate pentru omor calificat
Articolul următor Specialiștii spun că munca pe care o prestăm reprezintă o marfă; depinde de fiecare cum o ambalează și cui o vinde.

Comentează știrea

cta
6 mai 2011
wow

"situat în apropierea Grădinei Zoologice din localitate" Chiar avem gradina zoologica? La noi in Constanta? In Romania. va referiti la rezervatia aia cu 2-3 animale de la delfinariu? Nu era mai simplu de identificat zona? M-ati blocat!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei