"Cu civism și responsabilitate din școală către societate" este titlul proiectului în cadrul căruia Liceul Tehnologic "C.A. Rosetti" din Constanța a organizat, zilele trecute, un concurs.
- Publicitate -
Realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța - Serviciul Rutier și alte 18 unități de învățământ din județ și două grădinițe, Școala Gimnazială Nr. 11 "Dr. C-tin Angelescu" a participat la concursul de scenete pornind de la cazuri reale trăite de elevi, intitulat "Să manifestăm spirit civic - Să luăm atitudine!".
La această activitate, alături de echipe de elevi din Școala nr. 1 Lumina, Liceul Teoretic "George Călinescu", Liceul Tehnologic "Nicolae Dumitrescu" Cumpăna, Grădinița 38, Grădinița Rosetti, a participat și o echipă formată din cinci elevi ai clasei a VII-a din cadrul Școlii nr. 11, coordonată de prof. Paraschiva Mastacan, echipă ce a obținut locul I.