Radu Beligan ar fi sărbătorit această onorabilă vârstă, cu siguranță, pe scenă sau în mijlocul prietenilor și al colegilor de breaslă, dacă, în urmă cu aproape o lună, nu ar fi suferit un traumatism vertebro-cervical prin cădere. Din acest motiv, el este încă în spital, urmând în prezent un tratament de recuperare. Potrivit medicilor, actorul se simte bine și continuă recuperarea.
- Publicitate -
Maestrul Beligan s-a născut într-un sat din apropierea orașului Roman. A debutat pe scena profesionistă în urmă cu 69 de ani, la Sala Liedertafel, jucând în spectacolul "Crimă și pedeapsă", după Dostoievski. În activitatea sa artistică, Beligan a realizat peste 80 de roluri în teatru și 30 în filme. A avut o activitate bogată și la radio și televiziune.
În prezent, în repertoriul Teatrului Național din București sunt două spectacole în care joacă Radu Beligan: "Take, Ianke și Cadîr" (rolul Ianke), de Victor Ion Popa, și "Egoistul" (Leon St Pé), de Jean Anouilh, pe care, de altfel, l-a și regizat.
"Take, Ianke și Cadâr" s-a jucat, în noiembrie, și pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Constanța.
S-a jucat cu casa închisă și a fost o adevărată "lecție de teatru", Radu Beligan demonstrând tuturor că teatrul nu are vârstă, iar actorul este mereu pregătit să-și dăruiască harul, sufletul pentru cele câteva ore petrecute în lumina reflectoarelor.