În premieră la Constanța, Teatrul de Comedie în
colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat prezintă miercuri, 26 octombrie, de la
ora 19, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța spectacolul „Nepotul
meu, Veniamin” de Ludmila Ulitkaia, în regia lui Vlad Massaci.
- Publicitate -
În distribuție, două mari actrițe ale scenei românești
Maia Morgenstern și Emilia Popescu, care, alături de Andreea Alexandrescu,
Razvan Krem Alexe, Andrei Miercure, vor spune povestea tragi-comică a unei
femei evreice, dornică de o familie și de urmașii ei, ca orice om. Acțiunea
este plină de întâmplări neașteptate, degajă sensibilitate, dar și mult umor; oferă
imagini din viața unor oameni obișnuiți din care nu lipsesc suferința și
bucuriile.
Alegerea repertorială a acestei piese este meritorie prin
conținutul tematic bogat în trimiteri la actualitate. „Nepotul meu,
Veniamin" rămâne un spectacol atractiv prin intențiile textului unei scriitoare
de valoare universală și prin prezența în
distribuție a două personalități teatrale.
„Nepotul meu, Veniamin" este una din foarte puținele
piese de teatru datorate Ludmilei Ulițkaia, un mare scriitor rus contemporan, care
dezvoltă în acțiunea teatrală o tematică actuală – conflictul dintre etnii și
cel între generații. Pentru unii spectatori, Ludmila Ulițkaia este cunoscută ca
prozator de talie internațională, răsplătită cu numeroase distincții pentru
romanele sale traduse și editate la noi. Romanele sunt impresionante,
captivante prin poveștile consistente despre viața, cu bunele și relele sale. Analiștii
o consideră pe Ludmila Ulițkaia „un Tolstoi modern”. Născută în 1943 într-un
sat din Urali, a trăit și a cunoscut în amănunt viața din Rusia cu aspecte
comune și în multe țări ale lumii. Este astăzi unul din principalii disidenți
intelectuali din Rusia care condamnă regimul autoritar dictat de interesul
celui care conduce statul. La sfârșitul anilor `70, Ludmila Ulițkaia s-a
angajat, pentru un timp, consilier literar la Teatrul Evreiesc de Stat din
Moscova, a scris scenarii și s-a apropiat atunci de teatru, ca apoi să se
lanseze ca romancier.
Preț bilet: 139; 129; 119;
109; 99 lei, funcție de locul ocupat în sală.