Singurul teatru de vară funcțional din sudul litoralului, Teatrul de Vară Jupiter, îi așteaptă pe iubitorii de muzică și teatru cu un nou program. Astfel, săptămâna va începe cu un spectacol inedit pentru copii, marca Gașca Zurli. "La mare, la soare" este numele spectacolului de care copiii se vor îndrăgosti instant. Și asta pentru că pe scena de la Jupiter vor ajunge pe 27 iulie, începând cu ora 20.30 cele mai îndrăgite și colorate personaje - Tura Vura, Zâna cea Bună și Tanti Prezentatoarea.
Marți, pe 28 iulie, un spectacol inedit de muzică populară este pregătit special pentru cei care vor să petreacă seri de muzică bună, în aer liber. Responsabili de buna dispoziție a celor prezenți la Jupiter vor fi nimeni alții decât Maria Dragomiroiu, Petrică Mîțu Stoian, Constantin Enceanu și Paul Stângă.
Detalii despre spectacolele Teatrului de Vară Jupiter găsiți pe www.teatruldevarajupiter.ro și pe www.evenimentelitoral.ro.