Duminică, 07 Iunie 2026

Maria Magiru lansează un volum despre Muzeul de Artă Populară

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 17 Noiembrie 2021 461 1 min citire
Maria Magiru lansează un volum despre Muzeul de Artă Populară
Directorul Muzeului de Artă Populară din Constanţa, Maria Magiru a finalizat, de curând, volumul „Muzeul de Artă Populară Constanţa. Istoric. Colecţii. Expoziţie", care constituie un amplu studiu ştiinţific privind etnografia Dobrogei, de la începuturi, înainte de anul 1878, până în prezent. Din cauza pandemiei de Covid-19, lucrarea va fi lansată într-un cadru festiv, la o dată ce va fi comunicată din timp. Potrivit autoarei cărţii, volumul prezintă în şapte capitole distincte evoluţia cercetării etnografice în Dobrogea, pornind de la documente de arhivă şi presă veche, până la constituirea şi dezvoltarea colecţiilor instituţiei de cultură de la malul mării.
Ea a precizat că un loc special îl ocupă cercetarea de teren din satele dobrogene, care s-a desfăşurat între anii 1972-1985, cu achiziţii reprezentative pentru români, aromâni, turci, tătari, bulgari, ruşi lipoveni, germani, greci şi armeni. „Începând cu anul 1986, cercetarea s-a extins în toate zonele etnografice ale ţării, astfel încât colecţiile muzeului s-au îmbogăţit considerabil, instituţia de cultură devenind de cuprindere naţională. Acest aspect se reflectă şi în capitolul care prezintă expoziţia permanentă, structurată pe colecţii: icoane pe sticlă, obiecte de cult şi icoane pe lemn, meşteşugul prelucrării metalelor, prelucrarea artistică a lemnului, ceramică, ţesături pentru decorul interiorului, costum popular de sărbătoare, podoabe şi altele", a declarat autoarea. 
Taguri
Articolul anterior Plantări de toamnă, la Constanţa. Peste 600 de arbori, pe străzile din oraş
Articolul următor Fără apă caldă şi căldură. Ce zone sunt afectate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei