Vineri, 05 Iunie 2026

La Colegiul de Arte Masterclass susținut de un profesor și dirijor italian

de Simona ANGHEL Luni, 13 Iunie 2016 253 < 1 min citire
Masterclass susținut de un profesor și dirijor italian
În sala "Sergiu Celibidache" a Colegiului Național de Arte "Regina Maria", a avut loc, ieri, un masterclass susținut de profesorul și dirijorul italian Franco Giacosa, dedicat elevilor claselor de muzică. Absolvent al Conservatorului "Niccolo Paganini" din Genova, Franco Giacosa este, în prezent, profesor la Conservatorul "Giuseppe Verdi" din Torino. De asemenea, dirijează diferite orchestre ale teatrelor lirice din Italia și din lume. 
Inițiativa acestui masterclass, susținut gratuit, îi aparține profesorului Sebastian Pascale, fost elev al Colegiului de Arte, secția teorie, cu sprijinul directorilor, prof. Nejdet Ismet Gevat și prof. Carmen Chilea, și are ca obiectiv îmbunătățirea tehnicilor interpretative ale elevilor, în vederea selectării și participării la stagiul de pregătire și perfecționare organizat de Conservatorul torinez, în urma colaborării celor două instituții de învățământ. 
Stagiul se va desfășura în cursul anului școlar 2016-2017, la Torino, timp de patru săptămâni, elevii urmând a fi pregătiți de profesori italieni pentru a putea susține examenele de admitere în anul universitar 2017-2018. 
Astăzi, de la ora 15.30, tot în sala "Sergiu Celibidache" a Colegiului Național de Arte "Regina Maria", vor fi selectați elevii care vor participa la stagiul de pregătire din toamnă.
Taguri
Articolul anterior Inspectorul general încurajează profesorii și elevii
Articolul următor Peste 100 de elevi s-au întrecut în desene și haiku

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei