Vizitatorii expoziției "La libertad y la vida" dedicată scriitorului peruan Mario Vargas Llosa, deschisă la Târgul Internațional de Carte din Guadalajara, pot afla că autorul avea, în copilărie, note mici la educație fizică și lucru manual, dar cele mai bune calificative la lectură.
- Publicitate -
"Am senzația că este o specie de monument a ceea ce am fost, care lasă deoparte ceea ce sunt azi. Expoziția a fost organizată fără intervenția mea. Mi-am deschis casa, arhivele, biroul, dar nu am intervenit cu nimic. Dacă aș fi intervenit aș fi aplicat o cenzură foarte strictă în unele texte, pentru care vă cer indulgență", a precizat Llosa, citat de La Tercera.
Alături de poemele scrise în copilărie apar notele scriitorului din clasele primare, din care reiese că Vargas Llosa era bun mai ales la lectură. Lucrul manual și educația fizică reprezentau însă pe atunci punctele slabe ale viitorului scriitor care, deși se descurca fără probleme, primea note mici.
Mașina de scris, revistele unde publica pe vremea când lucra ca ziarist și încercarea sa de a selecționa 20 dintre cele mai mari opere ale literaturii sunt unele dintre documentele care pot fi văzute în Guadalajara.
Vargas Llosa a străbătut expoziția surâzând, fiind atras în special de monitoarele care îl arătau în alte locuri și alte timpuri, prezentând inclusiv aventura sa politică - candidatura la președinția țării sale.
"E imposibil să nu simți o nostalgie când îți vezi viața transformată în imagini, mulțimea de lucruri care rămân în urmă și puținele care se întrevăd pentru viitor", a explicat Llosa. Scriitorul s-a bucurat pentru că în expoziție regăsește un lucru căruia i-a fost fidel întreaga viață, încă de la vârsta de cinci ani, când a descoperit, în propriile sale cuvinte, "mecanismul magic de a fi fericit".