Iată că a venit și mult așteptatul weekend. Nu v-ați hotărât încă unde să mergeți? După o scurtă plimbare, vă recomandăm ca sâmbătă, 6 mai, începând cu ora 19.00, să mergeți la Teatrul de Stat Constanța (TSC), la spectacolul de improvizație „Meciul de comedie”, în regia lui Dragoș Muscalu. Piesa va avea loc în Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2 A.
- Publicitate -
Spectacolul de improvizație are ca principală caracteristică lipsa oricărui scenariu și chiar și a regiei. Totul - text, mișcare scenică, lumini, muzică - este creat pe loc, în fața spectatorilor. Formatul este unul competițional, actorii fiind împărțiți în două echipe care se înfruntă într-o serie de probe, iar spectatorii au un rol foarte important, ei stabilind și temele de improvizație, precum și echipa câștigătoare a fiecărei probe.
Echipele de actori-improvizatori sunt: Real Stavrid - Ecaterina Lupu, Mirela Pană, Florin Aioane, Vlad Lință, Remus Archip și AC Biban - Cătălina Mihai, Florina Stănculeț, Lucian Iftime, Ștefan Mihai, Andrei Cantaragiu, iar arbitrul este Andrei Bibire. Muzica ce acompaniază „competiția” este improvizată de tânărul și talentatul Mădălin Nicolae Mușat, absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța.
A doua zi, duminică, de la aceeaşi oră, în același loc, aveţi posibilitatea de a viziona spectacolul „Universuri paralele” de David Lindsay-Abaire, în regia lui Radu Iacoban. Viața perfectă a unui cuplu este dată peste cap atunci când fiul, Danny, moare într-un accident. Cei doi soți fac eforturi să își continue existențele, fiecare încercând un alt fel de a depăși tragedia, dar se întâlnesc în final în decizia tacită de a accepta că durerea nu se va sfârși niciodată. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de cultură, spectacolul se constituie într-o autopsie a tragediei, investigând, cu meticulozitate, cu empatie și cu umor, profunzimile durerii și felul în care personajele implicate gestionează diversele ei faze.
Precizăm că piesa lui David Lindsay-Abaire a fost premiată în 2007 cu Pulitzer, iar în 2010 a fost ecranizată, cu Nicole Kidman în rolul principal. Din distribuţie fac parte: Mihaela Velicu, Cătălina Mihai, Ecaterina Lupu, Lucian Iftime, Lana Moscaliuc, Theodor Şoptelea şi Cătălin Bucur.
Conducerea instituţiei de cultură vă pregăteşte şi pentru săptămâna viitoare alte piese, „Îndoiala” de John Patrick Shanley, în regia Dianei Mititelu și „Logodnă relativă” de Alan Ayckbourn,în regia lui Iulian Enache. Menţionăm că este a treia lună în care Teatrul de Stat Constanța programează câte un spectacol accesibilizat pentru persoanele cu deficiențe de auz. Primele au fost „Logodnă relativă” și „Universuri paralele”, iar luna aceasta este „Îndoiala”, spectacol care va fi tradus live, în limba semnelor române, de profesorul interpret Lena Lazăr Dermengiu, constănțeancă, absolventă a Facultății de Litere a Universității „Ovidius”, care traduce în prezent la Televiziunea Română pentru persoanele cu deficiențe de auz.
Ultimele două weekend-uri ale lunii mai sunt dedicate unui spectacol care pune împreună povești al căror substrat comun este acel sentiment al vacanței pe litoral: „Seaside stories”, după texte de proză contemporană românească, în regia lui Radu Afrim. Este vorba despre un spectacol pentru care deja nu mai sunt disponibile prea multe bilete și se joacă, de obicei, cu casa închisă. Reprezentația din data de 27 mai face parte din proiectul teatrului, „Autostrada spre teatru”, prin care TSC și-a propus să aducă spectatori din afara orașului la teatru, pentru a face din Constanța o destinație culturală importantă pentru publicul din capitală. Prima ediție a acestui program s-a desfășurat, cu succes, în luna februarie.