Duminică, 07 Iunie 2026

„Meciul de comedie”- un spectacol neregizat, fără scenariu

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 08 Octombrie 2020 186 < 1 min citire
„Meciul de comedie”- un spectacol neregizat, fără scenariu
Sursa foto: Teatrul de Stat
În acest weekend, veți avea unde să mergeți, pentru a vă relaxa. De exemplu, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul de Stat Constanţa (TSC) este programat „Meciul de comedie”. Acesta este un spectacol interactiv de improvizație, pregătirea improvizatorilor fiind realizată de actorul și regizorul Dragoș Muscalu, iar scenografia fiind semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu.
Spectacolul de improvizație are ca principală caracteristică lipsa oricărui scenariu și chiar și a regiei. Ca urmare, totul, text, mișcare scenică, lumini, muzică se creează pe loc, în fața spectatorilor. Formatul este unul competițional, actorii fiind împărțiți în două echipe care se înfruntă într-o serie de probe, iar spectatorii au un rol foarte important, ei stabilind și temele de improvizație precum și echipa câștigătoare a fiecărei probe. Actorii-improvizatori care se vor întrece în acest spectacol sunt Florin Aioane, Remus Archip, Andrei Bibire, Andrei Cantaragiu, Lucian Iftime, Vlad Lință, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Ștefan Mihai, Mirela Pană, Florina Stănculeț. Muzica ce va acompania „competiția” va fi improvizată de tânărul absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, Mădălin Nicolae Mușat. 
Taguri
Articolul anterior Constănţenii sunt invitaţi la un „cocktail” teatral
Articolul următor Cursuri în cele mai bune condiţii pentru studenții de la „Spiru Haret”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei