Luni, 08 Iunie 2026

Medicul pediatru Ecaterina Marga lansează volumul de poezie ”Mărețele, măruntele făpturi”

de Simona ANGHEL Duminică, 28 Septembrie 2025 116 < 1 min citire
Publicul constănțean iubitor de poezie este invitat luni, 29 septembrie, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, începând cu ora 17:00, la lansarea celui mai nou volum semnat de dr. Ecaterina Marga, purtând titlul „Mărețele, măruntele făpturi”.
Autoarea, medic pediatru ca formare profesională, s-a născut în județul Ialomița, comuna Luciu, a absolvit Facultatea de Pediatrie, la București, s-a dedicat profesiei de medic pediatru timp de cinci decenii, în prezent fiind recunoscută ca o reputată și prolifică autoare de poezie. Debutul literar a avut loc în 2019, cu volumul „Maria, mon amour”.
„Măruntele, mărețele făpturi” explorează tema umanității, a modestiei, fragilitatea și măreția vieții, confirmând talentul Ecaterinei Marga de a transforma experiențele cotidiene în poezie autentică, constituindu-se într-un omagiu discret, dar puternic, adus oamenilor simpli și nevăzuți, acei „eroi” ai vieții de zi cu zi.
Invitați speciali: Amelia Stănescu, director Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” și Florentina Nicolae, director Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” Constanța.
Atmosfera evenimentului va fi îmbogățită de un moment special, în care actrița Ana-Maria Ștefan – director artistic interimar CCTB - va interpreta poezii din noul volum, acompaniată la vioară de artistul Mario Fieraru. 
Taguri
Articolul anterior Tragedie în arena de circ. O acrobată a murit după ce a căzut de la trapez în timpul unei reprezentaţii
Articolul următor Sport, sănătate și lecții în aer liber pentru elevii din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei