Duminică, 07 Iunie 2026

Mesaj pentru deputați: "Nu respingeți dublarea alocațiilor pentru copii!"

de Cuget Liber Luni, 09 Martie 2020 199 1 min citire
Mesaj pentru deputați: "Nu respingeți dublarea alocațiilor pentru copii!"
Sursa foto: RomâniaTV.net
Ministrul interimar al Finanțelor, Florin Cîțu, a solicitat, luni, Parlamentului să nu respingă actele normative care prorogă, până în luna august, dublarea alocațiilor pentru copii și anularea măsurilor financiare prevăzute în Ordonanța 114/2019, relatează Agerpres. "Este un mesaj pentru colegii mei parlamentari, în speciali cei de la Camera Deputaților. Nu respingeți Ordonanța 1 și Ordonanța care prorogă dublarea alocațiilor pentru copii până la 1 august 2020. În acest moment este nevoie de stabilitate financiară. Vă garantez că avem bufferul necesar pentru a face față acestei provocări", afirmă Florin Cîțu într-un material video postat pe pagina sa de Facebook.
La sfârșitul anului trecut, Guvernul și-a asumat răspunderea pe modificările la Ordonanța 114, printre prevederile eliminate fiind cele referitoare la "taxa pe lăcomie", taxele din energie, posibilitatea renunțării la Pilonul II și înghețarea salariilor demnitarilor. Ulterior, PSD a contestat la Curtea Constituțională asumarea răspunderii Guvernului, situație în care Executivul a adoptat, în ianuarie 2020, Ordonanța 1/2020. Senatul a respins, recent, această ordonanță, care va merge astfel în Camera Deputaților, for decizional.
Pe de altă parte, la jumătatea lunii ianuarie, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență pentru prorogarea, până la 1 august, a termenului pentru majorarea alocațiilor pentru copii. La începutul lunii februarie, Senatul a respins și acest act normativ.
Taguri
Articolul anterior Peste 700 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore
Articolul următor Coronavirusul, ORA CEA MAI ÎNTUNECATĂ a Italiei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei