Începând din anul
2011, Ziua Culturii Naționale se sărbătorește în România și Republica Moldova
la 15 ianuarie, dată care marchează ziua nașterii poetului Mihai Eminescu.
Această zi specială reprezintă un prilej de reflecţie asupra tezaurului național
de cunoaștere și o oportunitate de a aduce mai aproape de public valorile
culturale, spirituale, artistice autentice.
- Publicitate -
Pe 15 ianuarie 2025, românii celebrează 175 de ani de la
nașterea poetului Mihai Eminescu, cel care, prin operele lăsate posterității, a
influențat zeci de scriitori, lăsându-și amprenta marcant în literatură,
jurnalism sau filozofie.
În siajul acestei celebrări, Centrul Cultural Județean
Constanța „Teodor T. Burada” a pregătit, alături de colaboratorii săi naționali
și internaționali, o serie de evenimente, evocând opera poetului nepereche și
readucând în fața publicului opere, simboluri sau momente poetice, menite să ne
amintească importanța culturii noastre naționale.
Evenimentul central al agendei de manifestări are loc miercuri,
15 ianuarie, începând cu ora 18.00, când publicul constănțean este invitat la
Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, pentru a
participa la spectacolul de poezie, muzică și dans „Mihai Eminescu între pământ
și univers”.
Manifestarea este organizată, în parteneriat, de Facultatea
de arte a Universității „Ovidius” din Constanța, Centrul de Cercetare Științifică
și Creație Artistică „Euxin” și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T.
Burada”. Participă studenți ai Facultății de Arte, specializarea Artele
Spectacolului (actorie) anul II: Denisa Ali, Ştefan Bencheş, Alina Constantin
,Camelia Chelariu, Cristina Cristici, Daniel Drăghia, Alin Filimon, Bianca Ghiță,
Luiza Gorovei, Bianca Ilie, Andreea Roșu, Andreea Trofimov, dar și elevul Mihai
Grecu, unul dintre cursanții clasei de actorie anul II, din cadrul Centrului
Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, profesor coordonator: Ana-Maria Ștefan. Realizator
spectacol: prof. univ. dr. Daniela Vitcu, decanul Facultății de Arte, lect.
univ. dr. Mirabela Moroșanu, lect. univ. dr. Dana Cojan, asistent univ. drd.
Ionuț Dulgheriu. Coregrafia: Stela Cocârlea, cadru didactic asociat al
Universității „Ovidius” Constanța.
Intrarea este liberă.