Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Mii de pelerini s-au închinat la moaștele Sf. Andrei

de Cuget Liber Miercuri, 01 Decembrie 2010 416 < 1 min citire
Mii de pelerini s-au închinat la moaștele Sf. Andrei
Câteva mii de pelerini din întreaga țară au ajuns, ieri, la mănăstirea ce poartă hramul Sfântului Apostol Andrei, ridicată în vecinătatea peșterii din comuna constănțeană Ion Corvin. Mulți dintre credincioși au poposit la mănăstire încă de luni seară și au dormit pe jos, în biserică și în preajma acesteia, sau au vegheat în peștera mănăstirii.
Ceremoniile au început ieri dimineață, la ora 8.00, când a fost sfințită capela amenajată în peștera Sfântului Apostol Andrei, după care Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și un sobor de preoți au oficiat Sfânta Liturghie Arhierească pe esplanada amenajată în partea sudică a bisericii mari a mănăstirii. De asemenea, a fost sfințit cel mai mare triptic de icoane pictate pe lemn.
Pentru a ajunge la raclă, credincioșii au avut de trecut prin mai multe filtre de jandarmi. O parte din moaștele Sfântului Apostol Andrei au fost dăruite în anul 2003 de către Mitropolia Kefaloniei din Grecia.
Taguri
Articolul anterior Stela și Arșinel au reînviat revista la Constanța
Articolul următor 7 milioane de euro de la statul norvegian pentru județul Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei