Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ministerul Educației va reintroduce învățământul profesional din 2012

de Cuget Liber Joi, 15 Septembrie 2011 250 1 min citire
Ministerul Educației va reintroduce învățământul profesional din 2012
Învățământul profesional va fi reintrodus din anul 2012, însă în școlile profesionale "partea de teorie va fi redusă, iar partea de dobândire a meseriei va fi simțitor dezvoltată", a declarat, astăzi, secretarul de stat în Ministerul Educației, Oana Badea, potrivit Mediafax.
Badea a spus că schimbarea privind reintroducerea învățământului profesional va fi făcută în 2012 deoarece trebuie să existe o perioadă în care să fie pregătită legislația secundară.
"Îi dăm drumul într-o normalitate, nu dintr-o dată, nu venim cu tăvălugul peste colegii noștri, ci în secvențe digerabile de către aceștia și începem concentrarea maximă pe partea de reașezare curiculară, pentru că învățământul profesional este legat și de reașezarea curiculară", a spus Badea.
Aceasta a adăugat că un sondaj realizat recent privind învățământul din România a reliefat faptul că 95 la sută din cei care au răspuns consideră că "școala profesională tradițională era mai bună decât tot ce a fost pus în locul ei începând cu 2003".
"Mi se pare relevant acest lucru. Mi se pare relevant strigătul oamenilor de afaceri care angajează rezultatul învățământului preuniversitar și nu sunt foarte încântați de acest produs (…). Ce este clar că se va întâmpla - partea de teorie va fi redusă și partea de dobândire a meseriei va fi simțitor dezvoltată în școlile profesionale gândite de noi", a mai spus Oana Badea.
Oana Badea a participat, joi, la Alba Iulia, la Concursul Național de dezbateri "Tinerii dezbat", competiție la care participă cele mai bune 16 echipe de dezbateri din țară.
Taguri
Articolul anterior Program de granturi dedicat universitarilor
Articolul următor Febra investițiilor eoliene a pus stăpânire pe județul Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei