Dintr-un simț al datoriei față de cei care i-au călăuzit educația, la cei 97 de ani ai săi, atletul Traian Petcu a revenit în clasele Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, omagiind, din nou, anii petrecuți în această instituție.
- Publicitate -
Absolvent al promoției 1944, gesturile sale de recunoștință au căpătat, de-a lungul timpului, forme dintre cele mai impresionante. Traian Petcu a dăruit, în urmă cu patru ani, o troiță achiziționată din economiile făcute cu pensia. De asemenea, cel care este și cetățean de onoare al municipiului Constanța a donat colegiului întreaga colecție de medalii câștigate în întreaga sa carieră sportivă.
Săptămâna dedicată aniversării celor 125 de ani de la înființarea Colegiului „Mircea” a fost marcată și de vizita prestigiosului specialist în domeniul dreptului procesual penal Nicolae Volonciu (94 ani).
Cu o experiență îndelungată, de peste 65 de ani, în educarea multor generații de studenți, profesorul Volonciu este cofondator al Universității „Titu Maiorescu”, unde a funcționat ca prorector circa 15 ani.
Laureat al premiului „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române (1993), deținător al plachetei omagiale din partea Ministerului Justiției pentru participarea la elaborarea Codului de procedură penală, decan de vârstă al profesorilor emeriți ai Universității din București, prof. Nicolae Volonciu este și Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța (2013).
În ciuda acestei impresionante cariere, aveam să cunoaștem vineri, 28 mai, un absolvent puternic legat de istoria Colegiului „Mircea”, un locvace discipol, care a venit însoțit de fiica sa, Magda Volonciu, recunoscută unanim drept specialist complet în dreptul muncii, atât la nivel intern, cât și la nivel internațional.
În fața mirciștilor, dar și a foștilor săi studenți, azi nume sonore în avocatura constănțeană – prof. univ. dr. Vasile Drăghici, procuror Parchetul Curții de Apel Constanța, judecător Lucian Lică, președintele secției penale a Tribunalului Constanța, și lector Anca Niță, fost judecător la Tribunalul Constanța -, prof. Nicolae Volonciu a răspuns cu o sinceritate dezarmantă curiozității elevilor prezenți, inclusiv despre prima întâlnire cu o fată, în vremuri în care bunele maniere pecetluiau conduita morală.
Între altele a povestit și despre consecințele bombardării liceului, în august 1941. „Până în septembrie nu se putea termina reparația. Nu pentru că ar fi costat mult, ci din cauza condițiilor tehnice impuse. Am fost anunțați că sigur în acel an școlar nu vor exista cursuri la Liceul «Mircea cel Bătrân». Ni s-a recomandat să stăm un an acasă sau cine vrea să meargă la orice liceu dorește să se înscrie și capătă hârtie că este absolvent de clasa a II-a (astăzi clasa a VI-a de gimnaziu). Mai erau alte două licee, la Silistra și la Bazargic, dar erau slabe și atunci părinții mei au încercat să caute o soluție mai apropiată. Și astfel am ajuns cu mama la liceul din Călărași, la finalul unei călătorii cu vaporul, dar între timp, tata a dat alarma că s-au găsit soluții la Constanța și ne-am întors. Nu am început în septembrie clasa a III-a (a VII-a astăzi), ci pe la mijlocul lui octombrie, dar nu la «Mircea», unde erau încă zidari, tâmplari, și se lucra de zor. Am ajuns la un liceu care era al fetelor, pe atunci se chema «Domnița Ileana» (astăzi Colegiul „Mihai Eminescu” – n.r.). Dimineață învățau fetele, după-masă băieții, alternativ câte o săptămână. Am mers așa vreo lună, după care s-a decis ca numai fetele să învețe dimineața. Mai ales că la ora 4 se întuneca, iar lămpile de iluminat, care erau cu gaz, nu puteau fi prinse, fiind cu camuflaj. Nici geamurile nu le puteai avea luminate”.
Toate aceste prețioase memorii ale profesorului Nicolae Volonciu sunt adunate în filele volumului „Amintiri din patru țări” (Editura Solomon, 2017), o minunată incursiune în setea de cunoaștere a copilului Miki (porecla din liceu a reputatului Nicolae Volonciu), până la preocupările sale academice, precum și pagini din istoria României, începând cu 1927, încununate cu o sumă de învățăminte folositoare.
